Follow Me
TOP
Circuit INDIA, BHUTAN si NEPAL: Circuit pe Taramurile Sacre 10 - 24 Octombrie 2026
  /  Circuit INDIA, BHUTAN si NEPAL: Circuit pe Taramurile Sacre 10 – 24 Octombrie 2026

Circuit INDIA, BHUTAN si NEPAL: Circuit pe Taramurile Sacre 10 – 24 Octombrie 2026

4590EURO 4290EURO
(0 Reviews)

India, Bhutan & Nepal – trei tari fascinante, fiecare cu propria identitate, cultura si spiritualitate, intr-un circuit spectaculos la poalele Himalayei.

India impresioneaza prin istoria sa antica, cultura vibranta si monumentele emblematice recunoscute in intreaga lume. Considerata locul de nastere al sahului si al cifrei zero, India este o destinatie a contrastelor, unde traditiile spirituale se impletesc cu viata cotidiana. Vom descoperi unele dintre cele mai reprezentative obiective ale tarii, precum celebrul Taj Mahal, impresionantul Fort Amber, orasul Agra, Poarta Indiei si multe alte locuri fascinante.

Urmatoarea oprire este Bhutan, un regat spectaculos ascuns intre muntii Himalaya, renumit pentru conceptul unic de „Fericire Nationala Bruta” si pentru grija exceptionala fata de natura si traditii. Bhutan este unul dintre cele mai bine conservate si ecologice state din lume, unde spiritualitatea si autenticitatea fac parte din viata de zi cu zi. Aici vom descoperi peisaje montane impresionante si manastiri spectaculoase, precum celebra Tiger’s Nest Monastery (Taktshang), construita dramatic pe o stanca abrupta.

Calatoria continua in Nepal, tara muntilor si a marilor expeditii himalayene, unde se afla cel mai inalt varf din lume – Muntele Everest. Nepalul adaposteste opt dintre cele mai inalte 14 varfuri ale planetei si este un adevarat centru al spiritualitatii asiatice, fiind locul de nastere al lui Buddha. Capitala Kathmandu impresioneaza prin templele, stupalele si monumentele sale istorice incluse in patrimoniul UNESCO. Nepal ofera o combinatie unica de natura, cultura si spiritualitate autentica.

Mumbai – Jaipur – Agra – Delhi – Thimphu – Paro – Kathmandu

10 Octombrie 2026 – 24 Octombrie 2026  , 15 zile

Circuit cu insotitor de grup din partea agentiei HOLIDAY TOUR MURES
Circuitul cuprinde elemente de explorare istorico-culturale si repere turistice unice, situri protejate UNESCO si incursiuni in viata localnicilor.

 

Grad de dificultate: moderat

  • Include drumetii si plimbari;
  • Unele activitati optionale necesita o anumita conditie fizica

Itinerar pe zile:

In data de 10 Octombrie ne intalnim in aeroportul Otopeni pentru zborul spre Mumbai de la ora 17:10, cu escala in Doha.

Aterizam in fascinantul oras Mumbai, unde dupa formalitatile vamale si ridicarea bagajelor ne intalnim cu reprezentantul local, care ne va asista pentru transferul catre hotel.

Mumbai, cunoscut drept „orasul viselor”, este casa celebrei industrii Bollywood, cea mai mare industrie cinematografica din lume, unde sunt produse anual aproximativ 1.000 de filme. Cosmopolit si plin de energie, Mumbai este un amestec fascinant de culturi, contraste si povesti de viata.

Dupa timp pentru improspatare la hotel, pornim intr-o excursie spre faimoasele Pesteri Elephanta, incluse in patrimoniul mondial UNESCO.

Situate pe o insula din apropierea orasului, Pesterile Elephanta reprezinta un complex impresionant de temple sapate in stanca, dedicate in principal zeului hindus Shiva. Sculpturile si detaliile monumentale ofera o imagine fascinanta asupra artei si spiritualitatii Indiei antice.

Dupa incheierea vizitei, ne intoarcem la hotel pentru odihna si acomodare cu atmosfera vibranta a orasului Mumbai.

  • Cazare: Hotel Fariyas 5* sau similar
  • Mese incluse: Cina

Dupa micul dejun, pornim intr-un tur de descoperire al orasului Mumbai, unul dintre cele mai fascinante si contrastante orase ale Indiei.

Incepem cu Mumbai Heritage Walk, o incursiune prin partea veche a orasului, unde descoperim mostenirea istorica si arhitecturala a perioadei coloniale. Mumbai, supranumit adesea „orasul viselor”, impresioneaza prin amestecul dintre cladirile istorice, viata cotidiana intensa si atmosfera specifica marilor metropole asiatice.

Continuam cu vizita la Mani Bhavan, fosta resedinta din Mumbai a lui Mahatma Gandhi timp de aproximativ 17 ani. Acest loc are o importanta istorica deosebita, deoarece aici au fost initiate mai multe programe importante ale miscarii pentru independenta Indiei.

Urmatoarea oprire este la celebrele Hanging Gardens, cunoscute si sub numele de Pherozeshah Mehta Gardens. Aceste gradini terasate sunt situate pe colina Malabar Hill si ofera o atmosfera relaxanta, dar si privelisti frumoase asupra orasului.

Vizitam apoi impresionantul Mahalaxmi Dhobi Ghat, considerat cea mai mare spalatorie in aer liber din lume. Functionand din anul 1890, acest loc fascinant reuneste mii de spalatori traditionali („dhobi”), care lucreaza zilnic intr-un ritm spectaculos, transformand aceasta activitate intr-una dintre imaginile emblematice ale orasului Mumbai.

Dupa incheierea vizitelor, ne intoarcem la hotel pentru odihna.

  • Cazare: Hotel Fariyas 5* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dimineata devreme, suntem transferati la aeroport pentru zborul spre Jaipur, capitala statului Rajasthan, cunoscuta si sub numele de „Orasul Roz” (Pink City), unul dintre cele mai populare si spectaculoase orase turistice din India.

Denumirea orasului provine de la cladirile istorice din centrul vechi, care au fost vopsite intr-o nuanta roz-terracotta in anul 1876, la ordinul Maharajahului Ram Singh, pentru a marca vizita Printului de Wales si a Reginei Victoria in India.

La sosire, suntem transferati la hotel pentru cazare si scurt timp de relaxare.

Spre seara, facem un tur panoramic al orasului si vizitam impresionantul Templu Birla (Birla Mandir), unul dintre cele mai cunoscute temple hinduse din Jaipur. Construit din marmura alba, templul este dedicat zeului Vishnu (Narayan) si consoartei sale Lakshmi, zeita bogatiei si prosperitatii.

Dupa incheierea vizitei, ne intoarcem la hotel pentru odihna.

  • Cazare: Hotel KK Royal 5* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dupa micul dejun, pornim pentru descoperirea unora dintre cele mai emblematice atractii ale orasului Jaipur.

Prima vizita este la impresionantul Fort Amber, inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Fortareata impresioneaza prin arhitectura sa spectaculoasa, unde stilurile mogul si hindus se imbina armonios. Zidurile masive, portile monumentale, aleile pavate si privelistile superbe transforma acest loc intr-una dintre cele mai importante atractii din Rajasthan.

Urcarea spre fort se face cu jeep-uri locale, oferindu-ne ocazia sa traversam vechiul sat Amber si sa observam atmosfera autentica a zonei.

Continuam turul cu o oprire pentru fotografii la celebrul Jal Mahal (Palatul Apei), unul dintre cele mai frumoase simboluri arhitecturale ale orasului Jaipur, situat in mijlocul lacului.

Trecem pe langa faimosul Hawa Mahal (Palatul Vanturilor), construit la sfarsitul secolului al XVIII-lea de Maharajahul Sawai Pratap Singh. Fatada sa spectaculoasa, cu sute de ferestre decorative, permitea femeilor din familia regala sa observe viata orasului fara a fi vazute.

Vizitam apoi observatorul astronomic Jantar Mantar, inclus in patrimoniul UNESCO, care adaposteste cea mai mare clepsidra solara din piatra din lume, alaturi de o colectie impresionanta de instrumente astronomice construite intre anii 1728–1734.

Ziua continua cu vizita la City Palace Museum, un complex impresionant de palate, curti interioare si sali decorate, construit in secolul al XVIII-lea in inima Orasului Roz. Complexul include mai multe cladiri emblematice, precum Chandra Mahal, Mubarak Mahal, Diwan-i-Khas si templul Govind Dev Ji.

Dupa incheierea vizitelor, ne intoarcem la hotel pentru odihna.

  • Cazare: KK Royal Hotel 5* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

 

Optional: Plimbare cu elefantul la Amber Fort

Doritorii pot experimenta urcarea la Fort Amber pe spatele unui elefant, intr-un mod asemanator fostei familii regale din Rajasthan.

Dupa micul dejun, plecam spre Agra, oras situat pe malurile raului Yamuna si renumit pentru unele dintre cele mai spectaculoase exemple de arhitectura mogula din India. Agra a fost capitala Imperiului Mogul pana in perioada in care imparatul Shah Jahan a mutat capitala la Delhi.

Pe traseu vizitam fascinantul Fatehpur Sikri, fosta capitala construita de imparatul Akbar. Acest oras fortificat din gresie rosie, foarte bine conservat, impresioneaza prin templele, palatele, curtile interioare si pavilioanele sale, reprezentand unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectura mogula.

Ajungem apoi la celebrul Taj Mahal, una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne si simbolul suprem al Indiei.

Inclus in patrimoniul mondial UNESCO, Taj Mahal impresioneaza prin simetria perfecta, eleganta arhitecturii si frumusetea sa spectaculoasa. Considerat o adevarata „simfonie in marmura alba”, monumentul a fost construit de imparatul Shah Jahan in memoria iubitei sale sotii, Mumtaz Mahal, devenind un simbol universal al iubirii eterne.

Structura principala este amplasata in mijlocul unor gradini atent amenajate, fiind inconjurata de ziduri monumentale, iar in partea din spate de apele raului Yamuna.

Dupa incheierea vizitelor, suntem transferati la hotel pentru odihna.

  • Cazare: Hotel Clarks Shiraz 5* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dupa micul dejun, vizitam impresionantul Agra Fort, unul dintre cele mai importante exemple de arhitectura mogula din India si inclus in patrimoniul mondial UNESCO.

Fortul a servit drept resedinta imperiala pentru mai multe generatii de imparati moguli si adaposteste palate, pavilioane, gradini, moschei si sali regale construite intr-un stil ce imbina armonios influentele islamice si hinduse.

Dupa vizita, plecam spre New Delhi, capitala Indiei, un oras fascinant format din mai multe asezari istorice dezvoltate de-a lungul secolelor.

La sosire, trecem pe langa celebrul Red Fort (Lal Qila), impresionanta fortareata construita de imparatul Shah Jahan dupa mutarea capitalei de la Agra la Delhi.

Continuam descoperirea orasului vechi printr-o plimbare cu ricsa traditionala, una dintre cele mai autentice modalitati de a explora stradutele si pietele aglomerate din Old Delhi.

Pe parcursul turului, trecem pe langa impresionanta Jama Masjid, una dintre cele mai mari moschei din India, construita intre anii 1650–1656.

Vizitam apoi un templu sikh si continuam spre Raj Ghat, memorialul dedicat lui Mahatma Gandhi, amplasat pe malul raului Yamuna.

Turul panoramic continua de-a lungul celebrului bulevard ceremonial Rajpath, admirand cladiri emblematice precum Rashtrapati Bhavan, resedinta oficiala a presedintelui Indiei.

Ajungem apoi la monumentala India Gate, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale capitalei indiene si memorial dedicat soldatilor cazuti in razboi.

Dupa incheierea vizitelor, ne transferam la hotel pentru odihna.

  • Cazare: The Suryaa 5* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dis-de-dimineata, suntem transferati la aeroport pentru zborul catre Paro, Bhutan.

Zborul spre Bhutan este considerat unul dintre cele mai spectaculoase din lume, oferind panorame impresionante asupra lantului Himalaya si asupra unor varfuri celebre precum Everest, Kanchenjunga sau Makalu. In apropierea Bhutanului, putem admira si muntii sacri ai regatului, printre care Jhomolhari, Jichu Drake si Tserimgang.

Bhutan, cunoscut drept „Regatul Dragonului din Himalaya” sau „Ultimul Shangri-La”, este una dintre cele mai fascinante si izolate tari din lume. Situat intre India si China, acest mic regat himalayan impresioneaza prin peisajele sale spectaculoase, cultura budista autentica, manastirile vechi si natura aproape neatinsa.

La sosirea pe aeroportul din Paro si dupa formalitatile de imigrare, suntem intampinati de reprezentantul local, dupa care pornim spre Thimphu, capitala Bhutanului, un oras aparte unde traditiile stravechi coexistă armonios cu dezvoltarea moderna.

Dupa check-in la hotel si timp pentru relaxare, avem timp liber pentru a descoperi atmosfera orasului sau pentru o plimbare prin centrul capitalei.

Seara, in functie de timp, vizitam impresionantul Trashichho Dzong, fortareata care adaposteste sala tronului regelui, birouri guvernamentale si resedinta de vara a liderului spiritual al Bhutanului. Daca vizita are loc intr-o zi lucratoare, putem asista la ceremonia coborarii steagului national si la schimbarea garzii.

  • Cazare: Hotel Druk 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun, pranz si cina

Dupa micul dejun, descoperim Thimphu, una dintre cele mai neobisnuite capitale din lume, unde traditiile budiste si stilul de viata modern coexista intr-un mod armonios. Orasul este centrul administrativ al Bhutanului si resedinta familiei regale.

Prima oprire a zilei este la Buddha Point (Kuensel Phodrang), unul dintre cele mai spectaculoase puncte panoramice din Thimphu, dominat de impresionanta statuie a lui Buddha, care vegheaza asupra orasului si a vaii inconjuratoare.

Continuam cu vizita la Changangkha Lhakhang, unul dintre cele mai vechi si importante temple din Thimphu, loc frecventat de localnici pentru rugaciuni si ceremonii religioase.

Vizitam apoi National Library, infiintata pentru conservarea patrimoniului cultural si religios al Bhutanului. Biblioteca adaposteste o colectie impresionanta de texte budiste vechi, tiparite traditional, unele avand cateva sute de ani. Tot aici poate fi admirata si una dintre cele mai mari carti din lume, celebra pentru dimensiunile sale impresionante.

Turul continua la National Textile Museum, unde descoperim arta traditionala a tesaturilor bhutaneze si importanta acestora in cultura locala.

Ajungem apoi la celebrul Memorial Chorten, unul dintre cele mai importante monumente religioase ale Bhutanului, construit in memoria celui de-al treilea rege al tarii, Jigme Dorji Wangchuk, considerat „parintele Bhutanului modern”. Acest loc este frecventat zilnic de localnici care vin aici pentru rugaciune si meditatie.

Vizitam si Zorig Chosum, cunoscuta drept scoala de arte traditionale din Bhutan, unde studentii invata timp de sase ani cele 13 arte si mestesuguri traditionale bhutaneze, precum pictura, sculptura in lemn, broderia sau realizarea statuilor religioase.

Continuam cu o oprire la Traditional Handmade Paper Factory, unde descoperim procesul traditional de fabricare a hartiei realizate manual din scoarta arborelui Daphne, utilizata pentru manuscrise religioase si obiecte artizanale.

Spre seara, avem timp pentru o plimbare relaxanta pe strada principala din Thimphu, unde putem descoperi atmosfera autentica a capitalei Bhutanului.

Dupa incheierea vizitelor, ne intoarcem la hotel pentru odihna.

  • Cazare: Hotel Druk 4*  sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun, pranz, cina

Dupa micul dejun, plecam spre frumoasa vale Paro, una dintre cele mai pitoresti si importante regiuni ale Bhutanului.

Paro impresioneaza prin peisajele sale spectaculoase, cultura autentica si numeroasele legende care inconjoara aceasta vale himalayana. Aici se afla unele dintre cele mai vechi temple si manastiri din Bhutan, precum si singurul aeroport international al tarii.

La capatul nordic al vaii domina impresionantul varf Jhomolhari (7.300 m), unul dintre muntii sacri ai Bhutanului, ale carui ape glaciare formeaza raul Paro (Pa Chu), ce traverseaza valea prin chei spectaculoase.

Valea Paro este considerata una dintre cele mai fertile regiuni ale regatului, fiind renumita pentru culturile sale terasate de orez rosu, unul dintre produsele traditionale cele mai cunoscute ale Bhutanului.

Dupa sosirea in Paro, suntem transferati la hotel pentru cazare si timp de relaxare.

  • Cazare: Hotel Kaachi Grand 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun, pranz, cina

Dupa micul dejun, pornim spre celebra Manastire Taktshang („Tiger’s Nest”), cel mai cunoscut si spectaculos obiectiv din Bhutan.

Situata pe marginea unei stanci abrupte, la aproximativ 900 de metri deasupra Vaii Paro, manastirea ofera unele dintre cele mai impresionante privelisti din Himalaya. Accesul se face printr-o drumetie montana, iar pentru doritori exista posibilitatea inchirierii unor cai pentru o parte a traseului.

Legenda spune ca in secolul al VIII-lea, Guru Rinpoche, considerat intemeietorul budismului tibetan, a ajuns aici zburand pe spatele unei tigroaice si a meditat timp de trei luni intr-o pestera aflata pe acest loc. De aici provine si denumirea de „Tiger’s Nest”.

Actualul complex monastic dateaza din anul 1692 si reprezinta unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru budistii din intreaga lume. Desi a fost grav afectata de un incendiu in anul 1998, manastirea a fost restaurata complet si readusa la forma sa originala.

Vizitarea acestei manastiri este considerata una dintre cele mai speciale experiente pe care le poti trai in Bhutan, atat prin incarcatura spirituala, cat si prin peisajele spectaculoase ale Vaii Paro.

La intoarcerea spre Paro, vizitam Kichu Lhakhang, unul dintre cele mai vechi temple din Bhutan. Acesta face parte din cele 108 temple construite in Himalaya de regele tibetan Songtsen Gampo in secolul al VII-lea si marcheaza introducerea budismului in Bhutan.

Dupa incheierea vizitelor, ne intoarcem la hotel pentru odihna sau timp liber pentru explorarea orasului Paro.

  • Cazare: Hotel Kaachi Grand 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun, pranz si cina

Dis-de-dimineata, suntem transferati la aeroport pentru zborul spre Kathmandu, capitala Nepalului.

La sosirea pe aeroportul international Tribhuvan, dupa formalitatile de imigrare si ridicarea bagajelor, ne intalnim cu reprezentantul local.

Kathmandu este situat la o altitudine de aproximativ 1.350 metri, intr-o vale inconjurata de muntii Shivapuri, Phulchowki, Nagarjun si Chandragiri. Cu o istorie de aproape 2.000 de ani, orasul impresioneaza prin amestecul sau de cultura hindusa si budista, templele istorice si atmosfera autentica specifica Nepalului.

Pornim apoi intr-un tur de oras ce include vizitarea celebrei Boudhanath Stupa, una dintre cele mai mari stupe budiste din lume si inclusa in patrimoniul UNESCO din anul 1979.

Aceasta impresionanta constructie budista, construita pe vechiul drum comercial dintre Tibet si Valea Kathmandu, este inconjurata de numeroase manastiri si reprezinta unul dintre cele mai importante centre spirituale tibetane din Nepal. Atmosfera locului este aparte, cu pelerini, calugari si localnici care inconjoara stupa in ritualuri de rugaciune si meditatie.

Aici vom participa la o experienta speciala – o sesiune de binecuvantare oferita de un High Lama, in cadrul careia vom primi esarfe traditionale himalayene simbolizand sanatatea, prosperitatea si fericirea. Vom avea totodata ocazia sa interactionam cu calugarii budisti si sa descoperim mai multe despre spiritualitatea locului.

Continuam apoi cu vizita la faimosul Templu Pashupatinath, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj hindus din lume, dedicat zeului Shiva si inclus in patrimoniul UNESCO.

Situat pe malul raului Bagmati, complexul include temple, ashramuri si monumente religioase construite de-a lungul secolelor. Templul principal, cu acoperisul sau aurit si portile din argint, adaposteste un lingam al lui Shiva (simbol sacru al zeului Shiva), cu patru fete simbolice. Accesul in templul principal este permis doar hindusilor, insa complexul poate fi admirat foarte bine din exterior, inclusiv zona Arya Ghat, folosita pentru ritualurile traditionale de incinerare hindusa.

Dupa incheierea vizitelor, suntem transferati la hotel pentru check-in si timp liber pentru relaxare.

Seara, participam la o cina traditionala nepaleza, insotita de un spectacol de dansuri culturale locale.

  • Cazare: Hotel Aloft kathmandu 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dupa micul dejun, avem prima parte a zilei libera pentru relaxare sau explorare individuala.

In cursul dupa-amiezii, pornim spre impresionantul oras medieval Bhaktapur, cunoscut drept „Orasul Devotilor” si considerat cel mai bine conservat oras istoric din Valea Kathmandu.

Bhaktapur impresioneaza prin arhitectura sa traditionala, templele in stil pagoda si stradutele inguste pavate cu piatra, care serpuiresc printre casele din caramida rosie si curtile ascunse. Orasul pastreaza o atmosfera autentica, iar mestesugurile traditionale precum olaritul, sculptura in lemn si tesutul fac parte si astazi din viata cotidiana a localnicilor.

Vizitam faimoasa Bhaktapur Durbar Square, alaturi de principalele atractii istorice ale orasului, printre care Palatul cu 55 de Ferestre, Golden Gate, Lion’s Gate, Nyatapola Temple, Bhairavnath Temple si mini templul Pashupati.

Vom participa apoi la o experienta traditionala de olarit, unde vom putea observa tehnicile folosite de generatii de familii locale si vom avea ocazia sa incercam chiar noi realizarea unor obiecte din ceramica.

Dupa vizita, continuam traseul spre Nagarkot, una dintre cele mai frumoase statiuni montane din Nepal, renumita pentru peisajele sale spectaculoase asupra lantului Himalaya.

Situat pe o creasta inconjurata de dealuri verzi si paduri, Nagarkot ofera unele dintre cele mai largi panorame asupra muntilor Himalaya.

Spre seara, ne bucuram de un spectaculos apus de soare si de o panorama de 360° asupra Himalayei, unde, in functie de conditiile meteo, pot fi admirate varfuri celebre precum Annapurna, Manaslu, Langtang, Gaurisankhar sau chiar Everest.

Dupa incheierea programului, ne intoarcem la hotel pentru odihna.

  • Cazare: Hotel Aloft kathmandu 4* sau similar
  • Mese inclusde: Mic dejun si cina

Dupa micul dejun, eliberam camerele hotelului si pornim pentru ultimele vizite in Kathmandu.

Prima oprire este la celebra Swayambhunath Stupa (Monkey Temple), unul dintre cele mai importante si mai vechi sanctuare budiste din Nepal, inclus in patrimoniul UNESCO. Situata pe un deal cu vedere asupra Vaii Kathmandu, stupa impresioneaza prin cupola sa alba, turnul auriu si simbolicii ochi ai lui Buddha orientati spre cele patru puncte cardinale.

Complexul este inconjurat de temple si altare vechi, unele datand din perioada Licchavi, iar de aici putem admira panorame spectaculoase asupra orasului Kathmandu.

Continuam apoi spre Kathmandu Durbar Square, centrul istoric al fostului oras regal, unde regii Nepalului erau incoronati si conduceau regatul. Piata reuneste palate, temple si curti traditionale ce reflecta bogata mostenire culturala si arhitecturala a Nepalului.

Aici se afla si templul dedicat Kumari, zeita vie a Nepalului, reprezentata de o tanara aleasa printr-un ritual traditional pentru a intruchipa zeita hindusa Taleju. Daca suntem norocosi, o putem vedea aparand la una dintre ferestrele sculptate ale templului.

Pentru a descoperi mai bine atmosfera orasului vechi, vom experimenta o plimbare cu ricsa traditional, traversand stradutele animate ale orasului si zona Ason Market pana spre cartierul Thamel.

Restul zilei ramane liber pentru relaxare, ultimele cumparaturi sau explorare individuala.

Mai tarziu, suntem transferati la aeroport pentru zborul catre urmatoarea destinatie.

  • Mese incluse: Mic dejun

Cu o escala in Doha ajungem in Otopeni pe la ora 07:45, unde ne vom lua ramas bun.

Speram ca ati avut o vacanta de neuitat alaturi de echipa noastra!

Informatii Tarif::

4590 – 4290 Euro/ pers./loc in camera dubla >> TARIF EARLY BOOKING 1 LOC!

  • Pretul este exprimat in euro /persoana / loc in camera dubla, in limita locurilor disponibile
  • Supliment camera single: 670 Euro/ pe persoana

 

Grup minim: 15 persoane/ Grup maxim 25 persoane

Daca numarul participantilor este mai mic, oferta se poate recalcula si, in functie de situatie, se poate reprograma.

De asemenea, in cazul unui grup mai mic, organizatorul isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi.

Daca grupul nu atinge cel putin 10 persoane inscrise, agentia isi rezerva dreptul de a anula programul, informand participantii cel tarziu cu 20 de zile inainte de plecare.

Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot avea un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si pot fi supuse unor conditii diferite de anulare.

Observatii:
– Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei.
– Preturile se pot schimba in functie de disponibilitatea hotelurilor la data inscrierii.
– Pentru cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila, va vom oferi alternative similare.
– Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare, respecta normativele locale si este atribuita de ministerul de resort din tarile vizitate.

  • Bilete de avion pe rutele internationale Otopeni – Mumbai / Katmandu – Otopeni;
  • Toate taxele incluse (inclusiv taxele de aeroport), Bagaj de mana si de cala;
  • Toate zborurile interne mentionate in itinerar: Mumbai -Jaipur / Delhi – Paro / Paro – Kathmandu, cu bagaj de cala inclus;
  • Cazare 12 nopti la hotel de 4* si 5*
  • Mese conform itinerar
  • Transport pe tot parcursul circuitului, conform itinerariului
  • Transferuri aeroport – hotel – aeroport
  • Intrari la obiectivele mentionate in program ca fiind incluse
  • Ghid local vorbitor de limba Engleza;
  • Insotitor de grup din partea agentiei Holiday Tour Mures;
  • Taxa de viza pentru Bhutan
  • Taxa zilnica de dezvoltare durabila (SDF) din Bhutan
  • Taxele guvernamentale din India
  • Bauturile alcoolice si racoritoare,
  • Mesele de pranz si cina – in afara celor incluse in program
  • Intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
  • Asigurarea medicala de calatorie si Asigurarea storno;
  • Taxa de Viza si formalitati de obtinere a vizei pentru India si Nepal;
  • Taxele locale impuse de primariile oraselor vizitate (se achita personal, la receptia hotelului) – Doar daca se cere;
  • Bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, ghizi): 5 EURO/persoana/zi;(Nu se incaseaza in numele agentiei)
  • Taxa foto/video la anumite obiective turistice
  • Early check-in, late check-out
  • Cheltuieli personale (produse din minibar, telefon, internet, seif, servicii curatatorie, etc.)
  • Plimbare cu elefantul la Fort Amber: 40 Euro/ pers.

*NOTA: Preturile pentru excursiile optionale sunt aproximative, pot suferi modificari in functie de nr. de participanti.

**Inscrierea la excursiile optionale se va face pe baza unui formular online, pe care il vom trimite cu 15-45 de zile, inainte de data plecarii. Dupa completarea acestuia, se va factura un avans pentru rezervarea locurilor.

*** Excursiile optionale se organizeaza pentru un grup minim de 10 participanti. In situatia in care acest numar nu este atins, excursiile pot fi realizate la un tarif diferit, iar participarea insotitorului de grup roman nu va fi asigurata. Ne rezervam dreptul de a reprograma, anula sau adapta desfasurarea excursiilor optionale in functie de numarul final de participanti, cu informarea prealabila a turistilor.

  1. Avans 1500 EURO/pers. LA INSCRIERE
  2. Transa a 2-a de 1400 EURO/pers. pana la data de 12 Iunie 2026;
  3. Restul de plata pana la data de 21 August 2026
  • Daca inscrierea intervine cu mai putin de 50 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
  • In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
  • Tarif exprimat in EUR pentru 1 adult- loc in camera DBL / program complet conform descrierii din continutul itinerarului si include toate serviciile la sol mentionate in program si zborurile internationale specificate.
  • Itinerarul si/sau perioada se pot modifica in functie de factori obiectivi care tin de conditiile de calatorie in perioada mentionata in itinerar.

 

Conditii de anulare / Penalizari: 100% penalizare din pretul achitat la data renuntarii.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, inclusiv in cazul infectarii cu SARS-COV2, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

  • Oras de plecare: Bucuresti

QR 222 10OCT Otopeni – Doha 17:10 – 21:40
QR4784 11OCT Doha – Mumbai 02:00 – 08:05
QR 645 23OCT Kathmandu – Doha 18:45 – 21:00
QR 219 24OCT Doha – Otopeni 02:55 – 07:45

 

* Sunt mentionate orele locale
* Orarul de zbor este informativ si se poate modifica fara notificari prealabile, de catre compania aeriana, cu pana la 7 zile inainte de plecare.
* Biletele de avion sunt rezervate in sistem “de grup”, care impune anumite limitari in privinta check-in-ului online, cat si upgrade de la clasa Economy.
* Cu aprox. 7 zile inainte de plecare se poate solicita upgrade pentru loc, in limita disponibilitatii si in termenii companiei aeriene. Va rugam solicitati oferta.

1. India:

Cetatenii romani posesori de pasapoarte turistice si temporare au nevoie de viza de intrare in Republica India.

Cu exceptia posesorilor de pasapoarte temporare, Republica India ofera cetatenilor romani posibilitatea de a solicita e-Visa pentru scopuri precum recreere, turism, vizitarea rudelor/prietenilor, tratament medical de scurta durata sau afaceri. Aceasta procedura poate fi accesata doar la adresa web https://indianvisaonline.gov.in/evisa/tvoa.html. Detalii suplimentare se regasesc pe pagina Ambasadei Republicii India in Romania.

La intrarea in Republica India, pasapoartele trebuie sa fie valabile cel putin 6 luni si sa contina minimum 2 pagini libere pentru aplicarea vizelor si stampilelor de frontiera. Inainte de prezentarea la ghiseul de imigrari-sosiri este necesara completarea unui formular, primit de regula in avion, care include informatii legate de sederea in Republica India (date de identitate, ruta de sosire, numarul zborului, tari vizitate recent, adresa in Republica India, numar de telefon etc.).

Pentru alte informatii utile, puteti consulta, de asemenea, site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Etiopiei (http://www.mfa.gov.et).

2. Bhutan:

Cetatenii romani care calatoresc in Regatul Bhutan au nevoie de viza. Aceasta poate fi solicitata prin intermediul site-ului Departamentului pentru Imigrare: https://visit.doi.gov.bt/. De asemenea, obtinerea acesteia poate fi intermediata de catre furnizorii de servicii turistice.

Pentru obtinerea online a vizei aveti nevoie de:

Taxa de viza este de 40 USD de persoana. Aceasta taxa este nerambursabila si netransferabila.

Cetatenii romani pot ramane in Bhutan ca turisti pentru o perioada de maximum 90 de zile. Sederea peste acest termen poate fi prelungita prin intermediul portalului online de solicitare a vizei (https://visit.doi.gov.bt/), folosind aceleasi detalii de conectare utilizate pentru procesarea vizei initiale.

Exista si o taxa zilnica de dezvoltare durabila (SDF) ce trebuie achitata pentru durata sederii, plata efectuandu-se prin intermediul aceluiasi portal. Pentru toti vizitatorii, SDF este de 200 USD de persoana / noapte. Copiii care nu au implinit inca 6 ani sunt scutiti de plata SDF. Copiii cu varste intre 6 si 12 ani beneficiaza de o reducere de 50% din SDF. Copiii peste 12 ani achita tariful integral.

Incepand cu 01 septembrie 2023, a fost anuntata o reducere de 50% din SDF pentru turistii care platesc in dolari americani, taxa fiind redusa la 100 USD de persoana / noapte. Aceasta oferta este valabila pana la 31 august 2027.

Pentru alte informatii utile, puteti consulta, de asemenea, site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Etiopiei (http://www.mfa.gov.et).

3. Nepal:

Cetatenii romani posesori de pasapoarte turistice si temporare au nevoie de viza de intrare in Republica Federala Democratica Nepal.

Viza este necesara pentru toate categoriile de pasapoarte (pasaport simplu, pasaport simplu electronic, pasaport simplu temporar).

Pasapoartele trebuie sa fie valabile cel putin 6 luni de la data intrarii in Nepal si sa contina minimum 2 pagini libere pentru aplicarea vizelor si stampilelor de frontiera.

Viza poate fi obtinuta de la misiunea diplomatica nepaleza competenta pentru Romania, respectiv Ambasada Republicii Federale Democrate Nepal din Berlin: https://de.nepalembassy.gov.np/. Lista documentelor necesare poate fi consultata la sectiunea „Vize”.

Viza turistica poate fi obtinuta si la sosirea pe aeroportul international Tribhuvan din Kathmandu:
https://www.immigration.gov.np/page/visa-on-arrival

La punctele de trecere a frontierei se emit exclusiv vize turistice cu intrari multiple, pentru urmatoarele perioade:

  • 15 zile – taxa 30 USD
  • 1 luna – taxa 50 USD
  • 3 luni – taxa 125 USD

Plata se poate face doar in USD, iar servicii de schimb valutar si ATM sunt disponibile in principal in aeroport.

Durata maxima de sedere in Nepal este de 150 de zile intr-un interval de 365 de zile.

Pentru alte informatii utile, puteti consulta, de asemenea, site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Etiopiei (http://www.mfa.gov.et).

Referitor la zbor!
  • Tarifele aferente zborurilor sunt calculate pentru clasa economic, si includ taxele de aeroport.
  • Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna Mai 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
Referitor la cazare!
  • Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei. In cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila va vom oferi alternative similare.
  • Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de catre ministerul de resort ale tarilor respective si ca atare, respecta normativele locale.
  • Insotitorul de grup poate modifica programul circuitului pe zile, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice, in functie de anumite conditii obiective (conditii meteo nefavorabile, etc.), dar fara a se afecta structura generala a programului. Holiday Tour Mures nu este responsabila de eventualele modificari ale zilelor sau ale orarului zborurilor, operate de companiile aeriene si nici pentru eventualele modificari ale programului survenite datorita acestora.
Agentia
  • Agentia noastra nu poate fi facuta raspunzatoare de modificarea programului turistic, cand aceasta se datoreaza unor cauze de forta majora sau unor imprejurari pe care nici Agentia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroport sau de program, datorate miscarilor politice, grevelor, calamitatilor naturale, inclusiv pandemia Covid19 etc). In aceste cazuri agentia va depune toate eforturile pentru depasirea situatiilor ivite, dar nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente. Holiday Tour Mures nu este raspunzatoare pentru situatiile in care autoritatile vamale sau aeroportuare refuza imbarcarea Turistului sau nu ii acorda acestuia permisiunea de intrare sau de iesire dintr-o tara si nu i se pot imputa
  • Agentiei sumele generate de aceasta situatie.
  • Holiday Tour Mures nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale ale turistului (indiferent de cauza).
Copii
  • Copiii sub 18 ani care calatoresc singuri sau doar cu unul dintre parinti, vor trebui sa prezinte autoritatilor vamale acordul ambilor parinti sau al celui care nu-i insoteste (dupa caz), autentificat la notariat.
  • Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro; Persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
In caz de refuz
  • Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
  • Distribuirea camerelor la hotel se face la receptie si orice problema legata de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre client direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. ASIGURAREA MEDICALA DE CALATORIE nu este inclusa; avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii, independent de vointa agentiei (cum ar fi: limitari ale capacitatii de transport in autocar, restrictii de vizitare pentru unele atractii turistice, masuri suplimentare de igiena si control al starii de sanitate, formalitati vamale).
  • Hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
  • Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
  • In ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
Single
  • Persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
  • Agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
  • Agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
  • In situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
  • Conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
  • Conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
  • Politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
Bagaje
  • Agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
Excursii optionale
Excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente si tipsurile acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza; Oferta a fost calculata pe baza paritatii euro/dolar valabile in luna Mai 2026; in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica atat pretul excursiei, cat si pretul excursiilor optionale; In situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului; Nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie; Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
Rezerva acuma vacanta!

Register Now!

Join the SetSail community today & set up a free account.