Follow Me
TOP
SUA - Escapada pe Coasta de Vest si Hawaii 10 - 23 Iunie 2025
  /  SUA – Escapada pe Coasta de Vest si Hawaii 10 – 23 Iunie 2025

SUA – Escapada pe Coasta de Vest si Hawaii 10 – 23 Iunie 2025

(0 Reviews)
Descopera Coasta de Vest al Americii

Imbarca-te intr-o calatorie extraordinara, ce se deruleaza precum un roman pe capitole si strabate peisaje diversificate si orase pline de viata, de-a lungul Coastei de Vest a Statelor Unite ale Americii.

San Francisco – Fresno – Los Angeles – Hawaii – Las Vegas – Grand Canyon – Tuba City – Las Vegas

10 – 23 Iunie 2025

  • 14 zile!

Circuit cu insotitor de grup din partea AGENTIEI HOLIDAY TOUR MURES

Circuitul cuprinde atat explorare culturala, monumente, rezervatii naturale si desert, atractii turistice, cat si momente de relaxare cu program liber pentru cumparaturi si explorari ale orasului pe cont propriu.

 

Grad de dificultate: MODERAT

  • Poate include trasee cu durata mai lunga;
  • Distante mari parcurse cu autocarul;
  • Tururi de oras de o zi;

Itinerar pe zile:

Ne intalnim, la Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni),  dimineata devreme pentru zborul spre San Francisco de la ora 6:30, cu escala la Paris. Dupa sosirea pe Aeroportul International din San Francisco vom fi transferati la hotel.

 

Cazare: Holiday Inn Golden Gateway sau similar.

Dupa mic dejun pornim intr-o aventura de explorare a tainelor orasului San Francisco.

Pier 39 este locul ideal pentru a ne incepe ziua. Este o zona de promenada cu animatori stradali, magazine de cadouri, restaurante cu vedere la ocean si chiar lei de mare. Leii de mare stau pe docurile de langa Fisherman’s Wharf. Daca mergem pe partea de vest a debarcaderului, putem auzi leii de mare scotand zgomotele lor unice de “latrat”. Pentru urmatorul punct de atractie luam feribotul si mergem la ce a fost odata cel mai sigur penitenciar din SUA, “Inchisoarea Alcatraz”.

Insula Alcatraz este situata in centrul Golfului San Francisco din California. Initial a fost construita ca o fortareata, Fort Alcatraz, iar ulterior a devenit vestita inchisoare „Alcatraz”, inchisa in 1963. Astazi fiind un important punct de atractie turistica. Dupa ce terminam de vizitat, ne vom indreptam spre un alt reper emblematic, numit Podul Golden Gate. Traversand stramtoarea Golden Gate de la Presidio din San Francisco, pana la promontoriu Marin se afla podul de renume mondial, usor de identificat prin culoarea portocalie. Numit candva „podul care nu a putut fi construit”, astazi Podul Golden Gate este una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne. Aceasta intindere magnifica, poate cel mai faimos punct de reper din San Francisco. A fost deschis publicului in anul 1937, dupa o lupta de patru ani impotriva vantului necrutator, a cetii, a stancilor si a mareelor ​​oscilante.

Dupa-masa o sa ne plimbam cu faimosul Tramvai pe cablu, pana ajungem la Strada Lombard. Cunoscuta drept “cea mai stramba strada din lume”, Lombard Street este unul dintre cele mai populare repere din San Francisco. In fiecare an, milioane de vizitatori se plimba pe jos sau cu masina pe cele opt curbe foarte stranse.

Admiram de-asemenea peisajul “pictorial” oferit de “Painted Ladies” (Doamnele Pictate). Painted Ladies sunt cele mai “aratoase doamne” din San Francisco. In arhitectura americana, doamnele pictate sunt case si cladiri victoriene si edwardiene revopsite, incepand cu anii 1960. Doamnele Pictate in trei sau mai multe culori, infrumuseteaza si imbunatatesc detaliile arhitecturale ale caselor.

In drumul nostru spre cazare trecem prin Union Square, aglomeratul centru commercial si Chinatown. Acesta este unul dintre cele mai vechi si mai cunoscute cartiere chinezesti din SUA. Dincolo de impresionanta Poarta Dragonului urmeaza un labirint de strazi si alei, cu restaurante dim sum si alte localuri traditionale.

 

Cazare: Comfort Inn by the Bay sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Dupa un somn bun si un mic dejun, evadam din jungla betoanelor intr-un cadru mai placut, Parcul National Yosemite. Parcul National Yosemite se afla in regiunea central-estica a statului american California – SUA, la aproximativ 300 km est de San Francisco. Parcul national Yosemite are o suprafata de peste 3.081 km ² si se intinde de-a lungul versantului vestic al muntilor Sierra Nevada. Se afla la locul de intalnire a trei comitate californiene, Madera, Mariposa si Tuolumne, relativ aproape de granita cu statul Nevada. Yosemite este un loc in care s-a facut istorie – primul taram al natiunii dedicat recreerii si distractiei. A creeat un precedent pentru toate viitoarele parcuri nationale americane si stim cu siguranta ca nu ar exista parcuri nationale fara Yosemite. Ne continuam drumul catre Fresno, cel mai mare oras din Valea Centrala.

 

Cazare: Days Inn Fresno sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Dupa mic dejun plecam spre Los Angeles. Orasul cunoscut in mod colocvial „City of Angels” (Orasul Ingerilor).
L.A. este cel mai mare oras din statul California si al doilea ca marime a populatiei din SUA, dupa New York City. Populatia este estimata  la 4 milioane de locuitori.
Inainte sa ajungem la cazare, vizitam Farmer`s Market si zona de shopping “The Grove”.
Farmer`s Market este un loc plin de viata si arome, un adevarat paradis pentru gurmanzi si exploratori urbani. Inaugurat in 1934, acest loc iconic atrage localnici si turisti cu standurile sale pline de produse proaspete, fructe exotice, delicatese artizanale si preparate culinare din toata lumea. Plimbandu-ne printre tarabe, vom descoperi standuri de suveniruri, restaurante, si muzica live, transformand Farmers Market dintr- o simpla piata intr-o experienta autentica si memorabila in inima Los Angelesului.

The Grove din Los Angeles este un centru comercial elegant si plin de viata, cunoscut pentru atmosfera sa animata si decorul fermecator. Imbinand magazine de lux, restaurante si un cinematograf modern, The Grove ofera o experienta de shopping si relaxare inedita. Fantanile arteziene, plimbarile cu tramvaiul si decorurile spectaculoase fac din acest loc o destinatie preferata atat pentru localnici, cat si pentru turisti, fiind un spatiu unde stilul californian intalneste eleganta urbana. Urmeaza sa lasam shoppingul un pic deoparte si sa mergem la cazare.

 

Cazare: Holiday Inn Los Angeles sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Dupa un mic dejun “a la Hollywood”, pornim intr-un tur de oras. Prima oprire o sa facem la Hollywood (Walk of Fame), creat în 1958 pentru a reprezenta farmecul caracteristic al Hollywoodului. In prezent, a devenit unul dintre cele mai reprezentative elemente ale orasului Los Angeles.

Vizitata zilnic de mii de oameni care fac nenumarate fotografii, Walk of Fame este pavata cu stele roz in cinci colturi si reprezinta una dintre cele mai emblematice zone din Los Angeles. Cea mai faimoasa portiune a Hollywood Boulevard are aproape 2.400 de stele care onoreaza celebritati cu numele lor gravate pe ele. De la instalarea stelelor, patru dintre ele au fost furate. Doua dintre ele au fost gasite ulterior, dar celelalte doua au fost complet distruse.

Dupa o scurta plimbare pe Hollywood Boulevard ajungem si in Beverly Hills. Orasul Beverly Hills, California, este una dintre cele mai celebre comunitati din lume. Acoperind o suprafata de 9,2 km² in inima Californiei de Sud, are 35.000 de rezidenti si gazduieste milioane de vizitatori din intreaga lume, in fiecare an.

Cu peisajul sau incantator, clima aproape perfecta si mesele exceptionale, divertismentul, cumparaturile si experientele culturale, orasul se bucura de o reputatie internationala ca o destinatie de prim rang in care sa traiesti, sa lucrezi si sa te distrezi.

Inconjurat de orasele Los Angeles si West Hollywood, Beverly Hills este un oras cu servicii complete, cu departamente de politie si pompieri remarcabile, scoli premiate, infrastructura  solida si oportunitati extinse de recreere.

Lasand in urma eleganta si rafinamentul din Beverly Hills, ajungem in Santa Monica. Santa Monica Pier probabil ca este cel mai emblematic loc din LA. Pe langa faptul ca este renumit pentru apusurile de senzatie, pentru pontonul vechi de poveste si parcul de distractii construit chiar pe ponton, cu o vechime de peste 100 de ani, aici este punctul final pentru celebra autostrada Route 66, care uneste Chicago de Los Angeles.

Nu foarte departe de Santa Monica o sa gasim Venice Beach-ul, cea care merita intr-adevar vazuta! Promenada nesfarsita, de-a lungul careia se afla celebrele magazine cu suveniruri, tricouri. O relaxare totala, o lume amestecata si colorata, cu performeri de toate felurile, gasti de bikers, skaters si rollers. O sa vedem multe terenuri de sport (tenis, baschet), fitness si un vestit teren pentru skateboarders, folosit, de asemenea, in multe pelicule filmate in Los Angeles.

Dupa o zi lunga in care am facut aerosol si ne-am plimbat in locuri “familiare”, vazute in filmele hollywoodiene, ne intoarcem la cazare.

 

Cazare:  Holiday Inn Los Angeles  sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Mic dejun la hotel, dupa care puteti explora imprejurimile pe cont propriu, sau veniti cu noi intro excursie optionala.

 

Cazare:  Holiday Inn Los Angeles  sau similar
Mese incluse: Mic dejun

 

Activitate Optionala:
Vizitam Uiversal Studios, aici o sa avem nevoie de o zi intreaga sa intram in lumea filmului. Parcul este imens. Exista zona cu magazine de suveniruri, zona cu restaurante, atractii pentru copii de toate varstele, rollercoastere 3D, dar si zona de studiouri unde se filmeaza urmatoarele blockbustere de la Hollywood. O sa vedem teme cum ar fi Jurassic Park, lumea lui Harry Potter, lumea Super Nintendo, Minionii sau universul SF al robotilor din Transformers. Sunt doar cateva dintre atractiile parcului si fiecare isi are meritul lui. Una dintre cele mai interesante experiente este turul studiourilor cu trenuletul. Parcul are 1.7 km patrati deci calatoria dureaza undeva la 45 de minute si nu se face cu un trenulet adevarat, ci cu o serie de autobuze conectate ce formeaza un sir ca un trenulet. Trecem printr-o multitudine de locuri, unde s-au filmat diferite scene din filme celebre. Vom avea parte de doua experiente 4D super amuzante si de asemenea, putem vedea cum se fac diferite scene cu efecte speciale. Gasim aici de la inghetata, vata de zahar, pana la mancare chinezeasca sau fast food. Dupe ce terminam de vizitat tot ce ne-am propus, o sa ne intoarcem la cazare.

Dimineata dupa ce luam micul dejun, ne pregatim de plecare. Urmeaza mini – escapada in paradisul numit Hawaii. Suntem transferati la aeroportul din Los Angeles pentru zborul spre Honolulu, capitala Insulei Oahu din Arhipelagul Hawaiian, centrul politic, economic si cultural al Statului Hawaii. Semnul distinctiv al insulei este insa capitala, Honolulu, care in traducere inseamna „golful protejat”, cunoscuta pentru atmosfera agitata, asemanatoare oraselor asiatice, pentru diversitatea etnica si culturala, dar si datorita celebrei plaje Waikiki, ilustrata in majoritatea vederilor din Hawaii.
Ajunsi in Honoluliu suntem asteptati de un ghid local, care ne va conduce la cazare. Restul zilei avem program liber pe cont propriu.

 

Cazare: Sheraton Princess Kaiulani sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Luam micul dejun si pornim in explorarea insulei. Descoperim farmecul insulei Oahu intr-o excursie de o zi plina de peisaje spectaculoase si experiente autentice hawaiiene. Ziua incepe cu o vizita la plajele legendare de pe North Shore, unde valurile impresionante atrag surferi din intreaga lume. Continuam calatoria cu o oprire la Dole Plantation pentru a savura ananasul proaspat si aromat, urmata de explorarea orasului istoric Haleiwa, plin de magazine locale si artizanat. Traseul include si o incursiune in cultura locala la templul Byodo-In si o oprire panoramica la Nu’uanu Pali Lookout. Incheiem ziua relaxandu-ne pe plajele din Waikiki, bucurandu-ne de apusul magic si de atmosfera unica a insulei Oahu.

 

Cazare: Sheraton Princess Kaiulani sau similar.
Mese incluse: Mic dejun si pranz

Dimineata dupa ce luam micul dejun, exploram farmecul istoric si cultural al orasului Honolulu intr-un tur de jumatate de zi ce include obiective iconice si momente memorabile. Turul incepe cu o vizita la Pearl Harbor, unde descoperim povestile eroice ale celui de-al Doilea Razboi Mondial si aducem un omagiu la Memorialul USS Arizona. De aici, excursia continua prin inima orasului Honolulu, cu opriri la statuia regelui Kamehameha, un simbol al unitatii Hawaii, si la Palatul Iolani, singurul palat regal din Statele Unite.
Vizitam si Punchbowl Crater (Cimitirul National al Pacificului), o locatie linistita cu vederi panoramice impresionante asupra orasului, care onoreaza memoria eroilor cazuti. Turul include, de asemenea, o oprire la faimosul Honolulu Hale (primaria), o cladire istorica cu arhitectura spaniola renascentista. La final, ne bucuram de un scurt popas in zona centrala a orasului, unde se afla si districtul istoric Chinatown, ideal pentru a explora cultura locala si a savura preparate hawaiiene autentice. Seara, ca sa profitam de ultima seara petrecuta in Hawaii, facem o plimbare sub clar de luna, inainte de culcare.

 

Cazare: Sheraton Princess Kaiulani sau similar.
Mese incluse: Mic dejun. 

Dimineata dupa micul dejun ne pregatim pentru transferul la aeroport, pentru zborul spre Las Vegas.
Las Vegas, cunoscut sub numele de “Sin City”(Orasul Pacatelor), este capitala mondiala a distractiei, situat in desertul Mojave din Nevada, SUA. Este faimos pentru viata sa de noapte agitata, pentru complexele hoteliere extravagante, cazinourile de clasa mondiala si optiunile nelimitate de divertisment. Faimosul Las Vegas Strip este flancat de hoteluri si complexuri hoteliere impunatoare, fiecare avand propria tema unica si atractii nenumarate. Vizitatorii se pot bucura de o gama larga de divertisment, inclusiv spectacole extravagante, concerte, acte de magie si circ. Dincolo de Strip, Las Vegas ofera o varietate de experiente, de la aventuri în aer liber, cum ar fi drumețiile în Canionul Red Rock, pana la atracții culturale precum Muzeul Neonului, care prezinta elemente vintage. Las Vegas ofera cu adevarat ceva pentru fiecare, fiind o destinatie de top pentru turisti din intreaga lume.

 

Cazare: Treasure Island sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Dimineata dupa micul dejun, pornim spre Grand Canyon. Prima oprire o s-o avem la Hoover Dam.

     Hoover Dam adica Barajul Hoover, este una dintre marile realizari ingineresti ale lumii. Numele de Hoover vine de la un presedinte american, cel in mandatul caruia a inceput constructia. Numele initial a fost Boulder si in timp renumit Hoover. Pentru proiect, sase companii mari s-au unit luand denumirea de “Sase Companii”. Orasul Boulder a fost construit de la zero pentru muncitorii de aici, iar acum, in zilele noastre, a devenit exclusivist cu case care valoreaza milioane de dolari. Cinci ani a durat constructia, iar cu o lungime de 379 metri si o inaltime de 221 metri, barajul Hoover a fost timp de 22 de ani cel mai inalt baraj din lume.

Parcurgem drumul mai departe pana ajungem la Marele Canion. (Grand Canyon West Rim)

Grand Canion este un canal natural, sapat de raul Colorado, lung de aproape 450 de kilometri si care se afla in statul american Arizona. Peretii canionului sunt extrem de spectaculosi, descoperind straturi de material ce creeaza efecte spectaculoase prin culorile si forma lor. Uneori ingust, alteori mai larg, canionul atinge adancimi de peste 1000 de metri iar ca latime intre 100 de metri si kilometri intregi.

Mergem la Eagle Point unde se afla si celebra punte de sticla suspendata, Skywalk. O constructie in forma de potcoava, ce reprezinta un coridor de promenada aflat la o inaltime de 1.100 m deasupra nivelului raului Colorado. Cand vine vorba de Grand Canyon, niciodata nu este “destul” sau “am vazut destul”, intotdeauna reuseste sa ne surprinda cu ceva nou. Lasam in urma magia canionului si pornim spre Tuba City unde avem cazarea.

 

Cazare: NavajoLand Hotel sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Ne asteapta locuri minunate asa ca dupa mic dejun pornim la drum. Prima oprire o s-o avem la Antelope Canyon. Antelope Canyon s-a format prin eroziunea stancii de catre torente puternice de apa, care treceau prin canion si il inundau. Ani intregi suvoaiele de apă au slefuit roca, ce a capatat astfel aceste forme fluide, aproape ireale. Canionul are doua segmente, Upper Antelope Canyon si Lower Antelope Canyon. Upper e foarte usor de parcurs, tot traseul este la nivelul solului, te plimbi practic pe fundul nisipos al canionului. Lower e la cativa km distanta de Upper si e mai dificil de strabatut. Sunt scari metalice de urcat, unele locuri sunt destul de stramte  si ca distanta e mai lung, dar si mai spectaculos. Pare un peisaj martian, cu roca rosiatica si formele fluide si intortocheate, parca slefuite de o mana artistica. Antelope Canyon e unic în lume.

De aici mergem mai departe la Horseshoe Bend. Situat tot in apropiere de Page, Arizona si face parte din Zona Naționala de Agrement Glen Canyon. Acesta este locul unde se afla poate cea mai emblematica curba de pe intregul traseu de 2333 km al raului Colorado – o afirmatie destul de importanta avand in vedere ca marele rau din vestul tarii traverseaza sapte state, 11 parcuri si monumente nationale. Un indragit al retelelor de socializare, Horseshoe Bend a devenit unul dintre cele mai recunoscute si vizitate locuri.

Ca o ultima oprire inainte sa ajungem inapoi in Vegas, este in Parcul National Zion. Situat in Utah-SUA, este renumit pentru formatiunile sale stancoase rosiatice, si inalte sculptate de raul Virgin. Ofera vizitatorilor drumetii impresionante, inclusive celebrul Angel’s Landing si The Narrows, unde putem sa ne plimbam, print-un defileu ingust. Zion este un paradis pentru pasionatii de activitati in aer liber, oferind oportunitati , pentru drumetii, escaladari de stanci, camping sau observarea faunei salbatice. Dupa doua zile de calatorii si natura ajungem inapoi in Las Vegas pentru un tur de oras dupa lasarea intunericului sa vedem spectacolul oferit de “The Strip”. Extravaganta hotelurilor si a cazinourilor, fiecare cu propria tematica, cu jocurile de lumini sau “dansul” apei din fanata arteziana a hotelului Bellagio sau copiile lui Elvis Presley toate le gasim aici. Fiind ultima noastra seara petrecuta in SUA, o sa profitam de fiecare secunda.

 

Cazare: Treasure Island sau similar
Mese incluse: Mic dejun

Calatoria noastra a ajuns la ultima zi. Luam micul dejun ne pregatim sa mai facem niste cumparaturi, suveniruri pentru cei dragi de acasa,dupa care avem transfer la aeroportul din Las Vegas pentru zborul spre Amsterdam de la ora 16:10.

 

Mese incluse: Mic dejun

Calatoria noastra continua pana ajungem in Otopeni.

🌴 Speram ca ati avut o vacanta minunata alaturi de echipa noastra si va asteptam cu drag si in alte circuite, marca Holiday Tour Mures!

Informatii Pret:

In curand !

    • Pretul este exprimat in euro /persoana / loc in camera dubla /sejur, si include toate taxele (inclusiv aeroport), bagaj de mana si de cala, insotitor de grup din partea agentiei Holiday Tour Mures.
    • Oras de plecare: Bucuresti
    • Supliment camera single: Urmeaza

     

     

    Observatii:
    – Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei.
    – Preturile se pot schimba in functie de disponibilitatea hotelurilor la data inscrierii.
    – Pentru cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila, va vom oferi alternative similare.
    – Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare, respecta normativele locale si este atribuita de ministerul de resort din SUA.

  • Zboruri Intrenationale: Bucuresti – San Francisco, Las Vegas – Bucuresti;
  • Zbor intern Los Angeles – Honolulu – Las Vegas;
  • Taxe de aeroport si de bagaj (de mana si de cala) pentru toate zborurile;
  • 12 nopti de cazare conform itinerarului;
  • Mese incluse conform itinerarului;
  • Toate transferurile si tururile conform itinerarului;
  • Insotitor din partea agentiei organizatoare Holiday Tour Mures;
  • Ghid local vorbitor de limba engleza;
  • Activitati optionale;
  • Bauturile alcoolice si racoritoare;
  • Asigurarea medicala de calatorie si Asigurarea storno;
  • Taxa de Viza si formalitati de obtinere a vizei;
  • Taxele locale impuse de primariile oraselor vizitate (se achita personal, la receptia hotelului) si doar daca se cere;
  • Early check-in, late check-out;
  • Cheltuieli personale (produse din minibar, telefon, internet, seif, servicii curatatorie, etc.);
  • Bacsisuri pentru prestatorii locali (soferi si ghizi): 5 EURO/persoana pe zi de activitati;

Vizita la Universal Studio: In curand

Inscrierea la excursiile optionale se va face pe baza unui formular online, pe care il vom trimite cu 15-45 de zile, inainte de data plecarii. Dupa completarea acestuia, se va factura un avans pentru rezervarea locurilor.

AF 1089 10IUN Otopeni – Paris 06:30 – 08:45
AF 084 10IUN Paris – San Francisco 10:15 – 12:45
KL 636 22IUN Las Vegas – Amsterdam 16:10 – 11:15+1
KL 1375 23IUN Amsterdam – Otopeni 13:35 – 17:20

 

* Sunt mentionate orele locale
* Orarul de zbor este informativ si se poate modifica fara notificari prealabile, de catre compania aeriana, cu pana la 7 zile inainte de plecare.
* Biletele de avion sunt rezervate in sistem “de grup”, care impune anumite limitari in privinta check-in-ului online, cat si upgrade de la clasa Economy.
* Cu aprox. 7 zile inainte de plecare se poate solicita upgrade pentru loc, in limita disponibilitatii si in termenii companiei aeriene. Va rugam solicitati oferta.

Termene si conditii de plata: In curand

  • Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
  • In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
  • Pretul este exprimat in EUR pentru 1 adult – loc in camera DBL / program complet conform descrierii din continutul itinerarului si include toate serviciile la sol mentionate in program si zborurile internationale specificate.
  • tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in oferta.
  • Itinerarul si/sau perioada se pot modifica in functie de factori obiectivi care tin de conditiile de calatorie in perioada mentionata in itinerar.

 

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI

  • 100% penalizare din pretul achitat la data renuntarii.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, inclusiv in cazul  in care nu se poate obtine viza (va rugam sa verificati conditiile aplicate de asiguratori), contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

 

GRUP MINIM:

  • 20 persoane.
  • Pentru un numar mai mic de 20 participanti pretul se recalculeaza sau excursia se reprogrameaza.
  • De asemenea, in cazul unui grup mai mic, organizatorul isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi.
  • Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare

Informatii vize, conditii de intrare si de sedere

  •    Intrarea cetăţenilor români pe teritoriul S.U.A. se poate face numai în baza unei vize
    valabile, obţinută în prealabil de la serviciile consulare ale S.U.A. din străinătate, sau
    a unui drept de şedere anterior obţinut de la autorităţile americane (USCIS), respectiv
    green card sau permis de reintrare.
  •     Solicitarea vizei S.U.A. se face online pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti:
    Vize – Ambasada SUA în România (usembassy.gov)https://ro.usembassy.gov/ro/visas-ro/ , urmată de programarea şi susţinerea unui interviu.
  •    Deţinerea unei vize valabile nu garantează intrarea pe teritoriul acestui stat.
  •    La punctul de frontieră va avea loc un scurt interviu, în urma căruia ofiţerul poliţiei de
    frontieră poate returna un cetăţean care nu oferă suficiente garanţii că nu se va abate
    de la scopul vizei sau a duratei de şedere în acest stat.
  •     Pentru mai multe informatii utile va rugam sa urmariti recomandările făcute de autorităţile Statelor Unite ale Americii şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului Român al Afacerilor Externe
Note:
  • Tarifele aferente zborurilor sunt calculate pentru clasa economic si includ taxele de aeroport.
  • Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna Noiembrie 2024. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
  • Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei. In cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila va vom oferi alternative similare.
  • Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de catre ministerul de resort ale tarilor respective si ca atare, respecta normativele locale.
  • Insotitorul de grup poate modifica programul circuitului pe zile, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice, in functie de anumite conditii obiective (conditii meteo nefavorabile, etc.), dar fara a se afecta structura generala a programului. Holiday Tour Mures nu este responsabila de eventualele modificari ale zilelor sau ale orarului zborurilor, operate de companiile aeriene si nici pentru eventualele modificari ale programului survenite datorita acestora.
  • Agentia noastra nu poate fi facuta raspunzatoare de modificarea programului turistic, cand aceasta se datoreaza unor cauze de forta majora sau unor imprejurari pe care nici Agentia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (intarzieri sau anulari ale traficului aerian, schimbari de aeroport sau de program, modificari datorate miscarilor politice, grevelor, calamitatilor naturale, inclusiv pandemia Covid19 etc). In aceste cazuri agentia va depune toate eforturile pentru depasirea situatiilor ivite, dar nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente. Holiday Tour Mures nu este raspunzatoare pentru situatiile in care autoritatile vamale sau aeroportuare refuza imbarcarea Turistului sau nu ii acorda acestuia permisiunea de intrare sau de iesire dintr-o tara si nu i se pot imputa Agentiei sumele generate de aceasta situatie.
  • Agentiei sumele generate de aceasta situatie.
  • Holiday Tour Mures nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale ale turistului (indiferent de cauza).
  • Copiii sub 18 ani care calatoresc singuri sau doar cu unul dintre parinti, vor trebui sa prezinte autoritatilor vamale acordul ambilor parinti sau al celui care nu-i insoteste (dupa caz), autentificat la notariat.
  • Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro; Persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
  • Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
  • Distribuirea camerelor la hotel se face la receptie si orice problema legata de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre client direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. ASIGURAREA MEDICALA DE CALATORIE nu este inclusa; avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii, independent de vointa agentiei (cum ar fi: limitari ale capacitatii de transport in autocar, restrictii de vizitare pentru unele atractii turistice, masuri suplimentare de igiena si control al starii de sanitate, formalitati vamale).
  • Hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
  • Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
  • In ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
  • Persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
  • Agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
  • Agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
  • In situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
  • Conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
  • Conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
  • Politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
  • Agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
  • Excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional;
  • daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
  • Oferta a fost calculata pe baza paritatii euro/dolar valabile in luna Noiembrie 2024, in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica atat pretul excursiei, cat si pretul excursiilor optionale;
  • In situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
  • Nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
  • Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
Rezerva acuma vacanta!

Register Now!

Join the SetSail community today & set up a free account.