Follow Me
TOP
Image Alt

SINGAPORE si BALI: Marele Circuit 16-29 August 2024 – terminat

  /  SINGAPORE si BALI: Marele Circuit 16-29 August 2024 – terminat

SINGAPORE si BALI: Marele Circuit 16-29 August 2024 – terminat

SOLD OUT
(0 Reviews)
Singapore - Esenta Cosmopolitului

Singapore reprezinta esenta Cosmopolitului prin excelenta sa. Initial a fost botezat Singapura de catre un print din Sumatra, care provine din malaeziana si se traduce drept “oras al leilor.”  Acest oras vibrant si de clasa mondiala descris  ca si un micro cosmos al Asiei moderne,  este un melanj de cultura, istorie, arhitectura moderna si veche, extravaganta si delicii culinare.
Orasul stat este pozitionat in Asia de Sud-Est in extremitatea sudica a Peninsulei Malay. Are o suprafata de 710 kilometri patrati si este locuit de cinci milioane de persoane format din patru comunitati majore: chineza (majoritara), malaeziana, indiana si eurasiatica.
Cosmopolitul Singapore se dovedeste a fi o atractie irezistibila pentru faptul ca reprezinta o usurinta de a trai aici, in special in ceea ce priveste resedinta, transportul si sistemul de guvernare.
Metropola infloritoare are o infrastructura foarte bine pusa la punct, sa te plimbi in aceasta tara este doar o chestiune de minute! Distractia nationala a singaporezilor consta in mancare, urmata indeaproape de cumparaturi, avand si un festival anual in acest scop! (GSS-GreatSaleSingapore).
Acest “Oras Gradina” este un amestec de culturi, combinand idei diferite, bucatarii, arhitecturi noi care se potrivesc bine cu accentul stralucitor al vechiul stil colonial, mostenit de la britanici.
Este un oras scump in raport cu standardele din sud-estul tarii, dar ofera  si alternative precum incredibilele centre comerciale si buticurile luxoase ( nu credem ca exista marca internationala care sa nu fie prezenta in mall-urile de pe Orchard Road).
Elementele exotice din magazinele de cartier mai ieftine (Chinatown si Little India) si viata de noapte de clasa mondiala, se intind pe tot teritoriul orasului.
Singapore ofera o multitudine de optiuni de divertisment, cum ar fi Insula Sentosa, Gradina Zoologica din Singapore, Gradina Botanica din Singapore, Marina Bay Sands, Gradina Tiger Balm si Singapore Night Safari. Plin de zgarie-nori, suprafete verzi si un centru al orasului plin de viata, Singapore este una dintre cele mai populare destinatii de calatorie.

Circuit Singapore - Bali 16 August 2024
Bali - Insula Zeilor

Bali face parte din statul insular al Indoneziei. Este situat la doar 1,6 km Est fata de insula Java, a 5 a cea mai mare insula din arhipelag, fiind separata de o stramtoarea ingusta. Suprafata provinciei este de 5.780 km patrati
Cele doua orase principale din Bali sunt Singaraja si Denpasar, capitala provinciei.  Printre alte centre importante mentionam :

  • Klungkung, un centru de sculptura in lemn si al industriei de aur si argint;
  • Gianyar, cu o piata plina de viata;
  • Kuta, Sanur si Nusa Dua, centre ale comertului turistic infloritor;
  • Ubud, la poalele muntilor, un centru pentru artistii europeni si americani, cu un muzeu de arta.

Toate satele balineze au temple si o sala de evenimente, de obicei situata intr-o piata care serveste pentru festivaluri si piete.
Bali este asociata cu ideea de paradis tropical, iar realitatea nu difera prea mult de imaginatie aici. Insula ofera, de fapt, o natura tropicala luxurianta, plaje demne de o carte postala si o cultura caracterizata de o spiritualitate profunda.
In plus, apele sale transparente si adancul marii divers populat sunt excelente pentru cei care iubesc snorkeling-ul si scufundarile.
Insula se afla in “triunghiul coralului”, o zona recunoscuta ca fiind centrul global al biodiversitatii marine, iar recifurile sale sustin o diversitate de pesti.
Insula este impanzita de temple (numite pura) peste 20.000; fiecare dintre ele gazduieste festivaluri si sarbatori (odalan) de cel putin doua ori pe an. Balinezii cred ca zeitatea este prezenta in orice templu de accea le-au construit la fiecare kilometru.
Balinezii sunt foarte priceputi la sculptura si veti observa ca multe statui fin lucrate impodobesc templele si gradinile,  care infatiseaza adesea zei sau demoni protectori. Dansul si muzica sunt, de asemenea, fundamentale in cultura balineza si reprezinta, de asemenea, o atractie interesanta pentru turisti.
Insula zeilor – Bali, cunoscuta si sub numele de insula celor o mie de temple, este fara indoiala, cea mai cunoscuta din toata Indonezia. Aceasta are de toate si pentru toata lumea: plaje paradisiace, campuri de orez si vegetatie tropicala densa. Dar ofera si sute de activitati diferite, incepand de la aventuri si pana la terapii de relaxare.

Itinerar: Singapore – Bali- Ubud – Legian/Kuta

Perioada: 16 August-29 August 2024 (14 zile)

Circuit de grup cu insotitor din partea agentiei Holiday Tour Mures.

Circuitul cuprinde atat explorare culturala, atractii turistice, cat si zile de relaxare totala cu program liber pentru cumparaturi si explorari ale imprejurimilor pe cont propriu.

Grad de dificultate: Usor

Itinerar pe zile:

In data de 16 August ne intalnim in aeroportul Otopeni pentru zborul spre Singapore de la ora 18:45, cu escala in Doha.

Vom ajunge in Singapore, in jurul orei 15:45. Dupa formalitatile vamale, vom fi transferati la cazarea noastra, Peninsula Excelsior 4*.
Ne vom caza, dupa care vom avea toata ziua la dispozitie pentru a explora principalele obiective turistice, din Singapore.
Pentru aceasta zi recomandam obiectivul Marina Bay, de unde vom putea privi apusul de soare la inaltime sau “Insula Sentosa”.

  • Cazare: Peninsula Excelsior 4*  sau similar
  • Mese: mic dejun

Obiectiv recomandat “Marina Bay”
Principala atractie a orasului Singapore este Marina Bay, locul de promenada a milioane de turisti, in fiecare an si scena unor impresionante jocuri de Lumini!
Aici vom putea admira cladirile emblematice ale statului Singapore, precum Marina Bay Sands, Esplanada (cladirea in forma fructului durian), Merlionul (emblema orasului Singapore – Orasul Leului), Muzeul de Arta si Stiinta (o cladire in forma de floare cu petale albe) etc.

Astazi dupa micul dejun, vom continua vizita orasului Singapore.

  • Cazare: Peninsula Excelsior 4* sau similar
  • Mese: mic dejun

 

Obiectiv recomandat: Gardens by the Bay, Flower Dome, Cloud Forest, Super Tree Light Show
Dupa masa vom face o excursie optionala intr-unul dintre locurile de top, de vizitat, din Asia – Gardens by the Bay.
Gardens by the Bay se intinde pe o suprafata de peste 100 de hectare si este un punct de referinta, pentru orice vizitator in Singapore. Construite la un cost de peste un miliard de dolari, gradinile au fost deschise in iunie 2012 si sunt catalogate ca o atractie de neratat.
Gradinile gazduiesc doua cupole/sere interioare climatizate: Cloud Forest și Flower Dome. Flower Dome este cea mai mare dintre cele doua si reproduce climatul rece-uscat, din Marea Mediterana si Africa de Sud.  Cloud Forest reproduce climatul rece-umed din regiunile montane si tropicale, regasit pe Muntele Kinabalu din Malaysia si zonele inalte, din America de Sud.
In interiorul gradinilor, exista 18 Supertrees (Super Copaci) cu aspect impresionant. Aceste structuri asemanatoare copacilor, sunt gradini verticale cu o inaltime de pana la 50 de metri si indeplinesc o multitudine de functii. Pe langa faptul ca ofera o vedere panoramica asupra intregii gradini, acestea colecteaza apa de ploaie si generează energie solara.

 

Obiectiv recomandat “Insula Sentosa”
Pe Insula Sentosa vom putea vizita Universal Studios sau ne vom petrece timpul la Adventure waterpark, jucandu-ne golf sau relaxandu-ne pe plajele din jur.
Seara ne intoarcem la cazare.

Dupa micul dejun, vom face check-out si ne vom lua la ramas bun de la orasul Singapore. Vom fi transferati la aeroport, pentru a ne continua calatoria spre urmatoarea noastra destinatie, Bali.
Vom ateriza pe aeroportul din Denpasar si vom fi transferati in Ubud, locul in care ne vom petrece cateva zile.

  • Cazare: Best Western Premier Agung sau similar.
  • Mese: mic dejun

Dupa micul dejun, avem program liber sa ne relaxam, pentru aventurieri avem alte optiuni.

  • Cazare: Best Western Premier Agung sau similar.
  • Mese: mic dejun

OPTIONAL: Experienta autentica de viata balineza – Rumah Desa (pranz inclus),  unde vom experimenta modul unic si autentic de viata si traditiile poporului balinez. Apoi vom vizita Cascada Kanto Lampo si ne vom bucura de Spectacolul de Dans Kecak.
Dupa un mic dejun, plecam de la hotel dimineata devreme.
Dupa o vizita la o piata si o scoala locala mergem sa exploram modul de viata de zi cu zi balinez, de la productia de ofrande, medicina naturista sau boreh, pana la invatarea calendarului si a alfabetului balinez. Avem o scurta pauza de cafea sau ceai cu prajitura balineza. Dupa aceea continuam cu o scurta plimbare pe campul de orez unde o sa avem ocazia de a participa in procesul de cultivare a orezului. Un pranz simplu va fi servit.
Dupa vizita din sat ne vom relaxa la una dintre cascadele din apropiere. Cascada este un loc linistit si placut amenajat, ascuns in frunzisul dens al padurii. Ajunsi acolo ne vom bucura de verdele viu al vaii panoramice, cu cascada ca piesa centrala. Copacii infloriti din imprejurimi evidentiaza frumusetea acestei cascade, peisajul fiind impresionant, in aproape oricare perioada a anului.
Dansul Kecak de la Uluwatu are loc zilnic intr-un loc superb: pe varful unei stanci, la aproximativ 70 de metri deasupra nivelului marii.
Sunetele hipnotice ale interpretilor in actiune au definit numele acestui dans. Dansul reda un episod esential din epopeea Ramayana. Muzica si ritmul fantastic, create de un cor format din aproximativ cincizeci de dansatori balinezi, spun povestea lui Sita și Rama, si vrajesc spectatorii iremediabil.
Desi acest dans este unul dintre putinele dansuri care nu are un scop ritualic, este o experienta autentica ce nu trebuie ratata si moment memorabil, de a incheia calatoria noastra in Bali!

Astazi dupa micul dejun, vom continua vizita orasului Ubud, pe cont propriu sau putem opta pentru excursia optionala:  Ubud Tour with VW si vom vizitat inclusiv Muzeul Neka, Terasele de Orez Jatiluwith si Sangeh Monkey Forest.

  • Cazare: Best Western Premier Agung sau similar
  • Mese: mic dejun

 

OPTIONAL: Excursie VW care prezinta arta si natura din Bali | Terasele de Orez Jatiluwih | Sangeh Monkey Forest
O calatorie, dis de dimineata, relaxanta cu VW-uri vechi, dar bine intretinute, de-a lungul satelor de poveste, uitate de timp si parca desprinse din basme si de-a lungul campurilor verzi de orez. Vom avea suficient timp sa ne bucuram si sa imortalizam incantatorul peisaj autentic balinez.
Vizitam Muzeul Neka, care detine cateva picturi de clasa mondiala, de renumiti maestri indonezieni si faimosi maestri straini.
Continuam cu vizita la Jatiluwih, care este bine-cunoscut pentru terasele sale de orez. O zona uimitor de frumoasa de terase de orez inverzit, cuibarite in umbra muntelui Batukaru, al doilea cel mai inalt varf din Bali. In 2007, aceasta zona a fost nominalizata ca un Sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Obositi de la plimbare ne oprim sa luam paranzul, dupa care mergem mai departe.
Cea mai cunoscuta atractie turistica din Ubud este Sanctuarul „Padurea Maimutelor”. Este una dintre cele mai cunoscute atractii din Ubud, cu o colonie de maimute rauvoitoare, dar fotogenice. Padurea in sine este strabatuta de o poteca betonata. Singura modalitate de a vedea Padurea Maimutelor este mergand pe jos, dar nu este o excursie obositoare, este o plimbare relaxanta. La cinci minute in padure, ajungem la Pura Dalem Agung, templul mortilor pentru banjarul din Padang Tegal. Traditia considera ca aceste locuri au o putere magica extrem de mare si au ca scop conservarea leyakului sau a spiritelor rele. In acest templu vom gasi o jumatate de duzina de imagini sculptate in piatra ale vrajitoarei-vaduve Rangda. Ea pazeste scara principala, recunoscuta imediat dupa fata ei hidosa cu colti, parul neingrijit si limba scoasa. Vizitatorii ocazionali nu au voie sa intre in sanctuarul interior, dar in curtea exterioara putem vedea turnul construit din caramida rosie si decorat cu sculpturi ale capetelor lui Bhoma si Garuda.
Daca timpul ne permite, vizitam si o gradina de condimente in drum spre hotel.

Astazi va propunem o relaxare cu specific balinez – Cretya (optional).

  • Cazare: Best Western Premier Agung sau similar
  • Mese: Mic Dejun

 

OPTIONAL: Cretya Ubud (masa de pranz inclusa)
In aceasta dimineata vom petrece timpul in Cretya Ubud. Este un restaurant si club de zi cu intimitate absoluta, lux si distractie, care ne ofera liniste in timp ce evadam si ne cufundam in emotia pe care o aduce natura. Ne vom bucura de privelistea uluitoare a teraselor cu orez verzi, a piscinelor din incinta clubului si a spectacolului zilnic de DJ. Cretya Ubud este o evadare linistita in natura, inspirata de generosul local Tegalalang, paradisul perfect pentru a evada din agitatia orasului si pentru a incerca delicioasa bucatarie locala.

Dimineata, dupa micul dejun la hotel, ne continuam calatoria prin insula Bali, spre Kuta sau Legian, urmatoarea noastra destinatie.
Vom avea la dispozitie cateva zile pline, in care vom putea alege cum sa ne petrecem timpul, in functie de propriile preferinte. Putem practica activitati precum: inot, snorkeling, scuba diving, lectii de surfing, volei sau fotbal pe plaja.
Dupa-amiaza vom avea timp pentru a savura deosebitele apusuri balineze, viata de noapte sau delicioasele preparate culinare traditionale!

  • Cazare: Kuta Seaview Boutique Hotel sau Legian Beach Hotel
  • Mese: Mic Dejun

Dupa micul dejun, optional vom vizita unul dintre cele mai importante si vechi temple balineze – Tanah Lot.

  • Cazare: Kuta Seaview Boutique Hotel sau Legian Beach Hotel
  • Mese: Mic dejun

 

OPTIONAL: Templul Tanah Lot
Acest faimos templu de pe malul marii din Tanah Lot sfideaza Oceanul Indian de secole. Templul emblematic a fost construit pentru a comemora raspandirea hinduismului de la Java la Bali cu multe secole in urma. Asezat pe un afloriment stancos erodat intre mare si plaja, este o priveliste destul de mareata. Templul, format din mai multe sanctuare protejate de statuile unor serpi negri otravitori este destul de modest, dar pe masura ce nivelul apei se ridica si insula devine complet inconjurata de apa, locul capata o atmosfera foarte misterioasa.

Zi libera de relaxare la soare.

  • Cazare: Kuta Seaview Boutique Hotel sau Legian Beach Hotel
  • Mese: Mic Dejun

 

OPTIONAL: Nusa Lembongan
O zi dedicata relaxarii pe plaje cu nisip alb si cu activitati precum snorkeling, tur de mangrove etc.

Vom avea toata ziua libera pentru activitati individuale sau vom putea participa la excursia optionala “Melasti Beach”, cu intrare inclusa la Tropikal Temptation.

  • Cazare: Kuta Seaview Boutique Hotel sau Legian Beach Hotel
  • Mese: Mic Dejun

 

OPTIONAL: Plaja Melasti
Plaja Melasti este una dintre plajele de vis ale insulei paradisiace, Bali. Fasia lunga de nisip alb si fin, are unele dintre cele mai curate si mai albastre ape, din Oceanul Indian. Drumul sculptat in stancile inalte de calcar, ii confera un fundal impresionant si un motiv in plus, de explorare.
Fiind si una dintre cele mai populare plaje din sudul Bali-ului, aceasta are o multime de cluburi noi pe plaja si diverse activitati, oferind toate facilitatile de care aveti nevoie!

Zi libera de relaxare la soare.

  • Cazare: Kuta Seaview Boutique Hotel sau Legian Beach Hotel
  • Mese: Mic dejun

Astazi este ultima zi petrecuta in Bali. Dupa micul dejun vom face check-out-ul, dar vom putea beneficia in continuare de toate facilitatile hotelului, sa ca ne vom bucura de inca o zi de relaxare sau de ultimele vizite si cumparaturi, inainte de plecare.
Seara vom fi transferati la aeroport.

Vom ajunge pe aeroportul Otopeni in jurul orei 13:15.
Speram ca ati avut o vacanta placuta alaturi de noi.

Informatii Pret

Varianta Singapore – Ubud – Legian >> SOLD OUT

 

Varianta Singapore – Ubud – Kuta >> SOLD OUT!!!

  • bilete internationale si interne, cu toate taxele incluse (inclusiv taxele de aeroport), bagaj de mana si de cala;
  • cazare in camera dubla 11 nopti / 14 zile (2 nopti Singapore, 4 nopti Ubud, 5 nopti Kuta/Legian);
  • regim de masa – mic dejun;
  • transferuri;
  • intrari la obiectivele mentionate in program;
  • insotitor de grup din partea agentiei Holiday Tour Mures;
  • ghid local vorbitor de limba engleza.
  • Bauturile alcoolice si racoritoare.
  • Excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse;
  • Asigurarea medicala de calatorie si Asigurarea storno;
  • Taxa de Viza si formalitati de obtinere a vizei;
  • Taxele locale impuse de primariile oraselor vizitate (se achita personal, la receptia hotelului) UNDE SE CERE
  • Bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, ghizi): 5 EURO/persoana pe zi de activitati;
  • Early check-in, late check-out
  • Cheltuieli personale (produse din minibar, telefon, internet, seif, servicii curatatorie, etc.)

Pachet Activitati Optionale Bali:  220 euro/pers

  • Tur de o zi cu pranz inclus: Activitati traditii balineze Rumah Desa, vizita la Cascada Kanto Lampo, seara Spectacolul de Dans traditional Kecak – dansul focului;
  • Tur de o zi cu masini de epoca VW, Neka Museum, Terasele de orez Jatiluwith, Sangeh Monkey Forest
  • Cretya resort + pranz inclus!

+ Bonus:  Vizita la templul Tanah Lot

 

Alte activitati in Bali:

  • Excursie pe insula Nusa Lembongan – pret 35 euro/pers, si include trasfer + feryboat pe insula
  • Vizita Melasti Beach – pret 10 euro – transfer, intrare gratuita la Tropikal Temptation club, consumatie obligatorie la fata locului.

*Inscrierea la pachetul de excursii optionale se va face pe baza unui formular online, pe care il vom trimite cu 15-45 de zile, inainte de data plecarii. Dupa completarea acestuia, se va factura un avans pentru rezervarea locurilor.

 

Obiective Recomandate in Singapore:

  • vizita Marina Bay si Gardens by the Bay
  • Insula Sentosa si Universal Studios

*Biletele pentru vizitarea anumitor obiective recomandate vor fi achizitionate direct din locatiile alese pentru vizitare (in functie de preferintele grupului).

QR 222:16AUG Otopeni-Doha 18:45-23:15
QR 948: 17AUG Doha-Singapore 02:40-15:45
QR 961 29AUG Denpasar-Doha 01:05-05:35
QR 221: 29AUG Doha-Otopeni 08:15-13:15

 

* Sunt mentionate orele locale
* Orarul de zbor se poate modifica fara notificari prealabile, de catre compania aeriana, cu pana la 7 zile inainte de plecare.
* Biletele de avion sunt rezervate in sistem “de grup”, care impune anumite limitari in privinta check-in-ului online, cat si upgrade de la clasa Economy.
* Cu aprox. 7 zile inainte de plecare se poate solicita upgrade pentru loc, in limita disponibilitatii si in termenii companiei aeriene. Va rugam solicitati oferta.

Termene de Plata: Avans la inscriere 1000 €/persoana, 1000 €/persoana pana la data de 01 iunie 2024, iar restul de plata pana la data de 01 iulie 2024.

  • Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
  • In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
  • Pretul este exprimat in EUR pentru 1 adult – loc in camera DBL / program complet conform descrierii din continutul itinerarului si include toate serviciile la sol mentionate in program si zborurile internationale specificate.
  • Itinerarul si/sau perioada se pot modifica in functie de factori obiectivi care tin de conditiile de calatorie in perioada mentionata in itinerar.

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI: 

  • 100% penalizare din pretul achitat la data renuntarii.
  • IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, inclusiv in cazul infectarii cu SARS-COV2, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

GRUP MINIM:  

  • 20 persoane.
  • Pentru un numar mai mic de 20 participanti pretul se recalculeaza sau excursia se reprogrameaza.
  • De asemenea, in cazul unui grup mai mic, organizatorul isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi.
  • Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie dedisponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

Conditii de intrare si regim de sedere in Republica Singapore

 

Calatorii trebuie sa se asigure ca indeplinesc toate celelalte cerinte generale de intrare, consultand link-ul: https://www.ica.gov.sg/:

I) Valabilitatea pasaportului >>trebuie sa fie valabil cel putin 6 luni la data iesirii din Republica Singapore, cu exceptia persoanelor posesoare de pasaport din Singapore.

II) Viza >> NU ESTE NEVOIE

III) Completarea unei Declaratii electronice de intrare in Singapore (SGAC), cu pana la (maximum) 3 zile inainte de sosire: https://eservices.ica.gov.sg/sgarrivalcard/

 

Toti calatorii care au ca destinatie Singapore, trebuie sa completeze declaratia SGAC, cu pana la 3 zile inainte de sosire, care se regaseste pe site-ul:  https://www.ica.gov.sg/enter-transit-depart/entering-singapore/sg-arrival-card.

Dupa confirmarea primirii declaratiei si aprobare, va fi eliberat un “Visit Pass electronic“ (e-Pass) care indica perioada de sedere acordata calatorilor straini cu permis de vizita pe termen scurt, care va fi trimis pe adresa de e-mail indicata in declaratie.

Conditii de intrare si regim de sedere in Indonezia

 

Cetatenii romani au nevoie de viza pentru a intra in Indonezia. Aceasta se poate obtine atat la sediul Ambasadei Indoneziei din Bucuresti, cat si online sau la sosire (cost: 500 000 IDR, aproximativ 35 USD), in punctele de intrare, valabila 30 zile si care poate fi reinnoita, cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

  • detinerea unui pasaport valabil minimum 6 luni la momentul intrarii in Indonezia;
  • detinerea unui bilet de calatorie dus-intors;
  • dovada platii taxei de viza la intrarea in tara;
  • dovada rezervarii si platii cazarii pentru minim patru zile.

Cetatenii romani au posibilitatea sa obtina online viza de intrare pe teritoriul Indoneziei – eVisa – prin intermediul platformei https://molina.imigrasi.go.id./. Vizele pot fi si prelungite online pe aceeasi platforma. Platforma are si o sectiune pentru plata electronica, cu carduri bancare.

Recomandam tuturor cetatenilor romani sa consulte si sa urmareasca periodic informatiile paginii web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Note:
  • Tarifele aferente zborurilor sunt calculate pentru clasa economic, si includ taxele de aeroport.
  • Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna Februarie 2024. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
  • Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei. In cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila va vom oferi alternative similare.
  • Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de catre ministerul de resort ale tarilor respective si ca atare, respecta normativele locale.
  • Insotitorul de grup poate modifica programul circuitului pe zile, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice, in functie de anumite conditii obiective (conditii meteo nefavorabile, etc.), dar fara a se afecta structura generala a programului. Holiday Tour Mures nu este responsabila de eventualele modificari ale zilelor sau ale orarului zborurilor, operate de companiile aeriene si nici pentru eventualele modificari ale programului survenite datorita acestora.
  • Agentia noastra nu poate fi facuta raspunzatoare de modificarea programului turistic, cand aceasta se datoreaza unor cauze de forta majora sau unor imprejurari pe care nici Agentia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroport sau de program, datorate miscarilor politice, grevelor, calamitatilor naturale, inclusiv pandemia Covid19 etc). In aceste cazuri agentia va depune toate eforturile pentru depasirea situatiilor ivite, dar nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente. Holiday Tour Mures nu este raspunzatoare pentru situatiile in care autoritatile vamale sau aeroportuare refuza imbarcarea Turistului sau nu ii acorda acestuia permisiunea de intrare sau de iesire dintr-o tara si nu i se pot imputa Agentiei sumele generate de aceasta situatie.
  • Holiday Tour Mures nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale ale turistului (indiferent de cauza).
  • Copiii sub 18 ani care calatoresc singuri sau doar cu unul dintre parinti, vor trebui sa prezinte autoritatilor vamale acordul ambilor parinti sau al celui care nu-i insoteste (dupa caz), autentificat la notariat. Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro; Persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
  • Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
  • Distribuirea camerelor la hotel se face la receptie si orice problema legata de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre client direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei.
  • ASIGURAREA MEDICALA DE CALATORIE ESTE OBLIGATORIE; avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii, independent de vointa agentiei (cum ar fi: limitari ale capacitatii de transport in autocar, restrictii de vizitare pentru unele atractii turistice, masuri suplimentare de igiena si control al starii de sanitate, formalitati vamale).
  • hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
  • pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
  • in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
  • persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
  • agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
  • agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
  • in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
  • conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
  • conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
  • politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
  • agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
  • excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
  • oferta a fost calculata pe baza paritatii euro/dolar valabile in luna Februarie 2024;
  • in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica atat pretul excursiei, cat si pretul excursiilor optionale;
  • in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
  • nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
  • Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
Rezerva acuma vacanta!

Register Now!

Join the SetSail community today & set up a free account.