Follow Me
TOP
Circuit AFRICA DE SUD si CASCADA VICTORIA 17 Ianuarie - 01 Februarie 2027
  /  Circuit AFRICA DE SUD si CASCADA VICTORIA 17 Ianuarie – 01 Februarie 2027

Circuit AFRICA DE SUD si CASCADA VICTORIA 17 Ianuarie – 01 Februarie 2027

DE LA 4090EURO
(0 Reviews)
Descopera Africa de Sud - Tara Curcubeu

Africa de Sud este una dintre cele mai spectaculoase si complete destinatii din lume – un loc unde natura, cultura si experientele autentice se imbina intr-un mod unic.

Acest circuit va poarta intr-o calatorie fascinanta, de la orase vibrante precum Cape Town si Johannesburg, la peisaje naturale impresionante de-a lungul Garden Route si Peninsulei Cape. Vom descoperi regiuni viticole renumite, plaje salbatice, drumuri panoramice spectaculoase si locuri emblematice unde oceanele se intalnesc.

Experienta este completata de safari in Parcul National Kruger, unde vom avea sansa de a observa animalele salbatice in habitatul lor natural, inclusiv faimosii „Big Five”.

Pentru cei care doresc sa duca aventura mai departe, circuitul poate fi extins cu vizita la Cascada Victoria, una dintre cele mai impresionante minuni naturale ale lumii.

Este un program echilibrat, care imbina explorarea, relaxarea si experientele autentice, oferind o imagine completa asupra Africii de Sud.

Johannesburg – Kruger – Victoria Falls – Port Elisabeth – Krysna – Arniston – Stellenbosch – Cape Town

17 Ianuarie 2027 – 01 Februarie 2027  , 16 ZILE

CIRCUIT DE GRUP CU INSOTITOR DIN PARTEA AGENTIEI HOLIDAY TOUR MURES.
Circuitul cuprinde atat explorare culturala, monumente, safari in rezervatii naturale, drumetii in zone montane, atractii turistice, cat si zile de relaxare totala cu program liber pentru cumparaturi si explorari ale orasului pe cont propriu.

 

GRAD DE DIFICULTATE: MODERAT

  • poate include trasee cu durate mai lungi (3-4 ore), iar unele excursii care sunt optionale pot include activitati care necesita o anumita conditie fizica (ex: drumetii de durata mai indelungata, tururi de o zi intreaga, scufundari)

Itinerar pe zile:

De la aeroportul Otopeni vom lua zborul spre Africa de Sud.

Ajungem pe aeroportul din Johannesburg, unde ne intalnim cu ghidul local si suntem transferati pentru un tur de orientare in zona.

Incepem cu o vizita in Soweto, cel mai cunoscut township din Africa de Sud, un loc incarcat de istorie si simbol al luptei impotriva apartheidului. Aici au locuit Nelson Mandela si arhiepiscopul Desmond Tutu, ambii laureati ai Premiului Nobel pentru Pace.

Continuam turul cu o oprire la Monumentul Voortrekker, o impresionanta constructie din granit situata pe un deal, de unde putem admira o panorama frumoasa, inclusiv asupra orasului Pretoria..

Pe parcurs, traversam Johannesburg-ul si aflam mai multe despre istoria si dezvoltarea acestui important centru economic al Africii de Sud. Urcam Dealul Constitutional, apoi in asa-numitul „Varful Africii”, denumirea data etajului 50 al cladirii Carlton Center. De aici admiram panorama completa, de 360 de grade, asupra orasului, dupa care ne continuam traseul.

Ajungem in Pretoria, capitala administrativa a tarii, unde vizitam Union Buildings, sediul oficial al guvernului, inconjurat de gradini spectaculoase si monumente dedicate unor figuri istorice importante, inclusiv Nelson Mandela.

Dupa incheierea vizitelor, suntem transferati la cazare.

  • Cazare: Hotelul Sky Sandton 3* sau similar

Dupa micul dejun, pornim intr-o excursie la Rezervatia Ukutula.

Situata intr-un cadru natural deosebit, rezervatia adaposteste o varietate de animale salbatice, inclusiv pradatori, antilope, girafe si zebre.

Vom participa la „Turul pradatorilor”, o experienta ghidata in care vom descoperi mai multe despre specii precum gheparzi, tigri, caracali si hiene. Turul dureaza aproximativ 2 ore si include o pauza pentru ceai, cafea sau bauturi racoritoare.

Seara luam cina in incinta rezervatiei, dupa care ne intoarcem la cazarea din Johannesburg.

  • Cazare: Hotel Sky Sandton 3* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun, pranz si cina

 

OPTIONAL: Plimbare cu leii in Ukutula in habitatul lor natural – o experienta de neuitat!

Vom putea urmari comportamentul lor și interacțiunea dintre ei, precum si mediul lor natural. Ghizii noștri experimentați și instruiți ne vor insoti și ne vor informa in timpul plimbarii. Vom avea posibilitatea sa ne plimbam liber cu leii, dar fara sa le atingem.

Dupa check-out foarte devreme si cu micul dejun la pachet, pornim pe celebra Ruta Panoramica, spre Parcul National Kruger.

Traseul strabate provincia Mpumalanga, de-a lungul Muntilor Drakensberg, si este considerat unul dintre cele mai spectaculoase din Africa de Sud. Pe parcurs vom opri in mai multe puncte de belvedere pentru a admira peisajele impresionante.

Vizitam Canionul Raului Blyde, unul dintre cele mai mari canioane din lume, Bourke’s Luck Potholes – formatiuni spectaculoase create de eroziunea apei – precum si alte puncte panoramice renumite din zona, inclusiv Three Rondavels si Cascada Berlin.

La finalul zilei ajungem in zona Parcului National Kruger, unde vom lua cina si ne vom caza.

  • Cazare: The Winkler Premier sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dupa micul dejun, pornim dis-de-dimineata intr-un safari de o zi in Parcul National Kruger.

Kruger este cea mai mare rezervatie naturala din Africa de Sud, intinzandu-se pe aproximativ 19.000 km² si adapostind o diversitate impresionanta de specii de animale salbatice. Pe parcursul safariului vom avea ocazia sa observam antilope, zebre, girafe, dar si faimosii „Big Five”: elefanti, rinoceri, bivoli, lei si leoparzi.

Seara luam cina la lodge, dupa care avem timp liber pentru relaxare.

  • Cazare: The Winkler Premier sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si cina

Dupa micul dejun si check-out, ne indreptam spre aeroportul Nelspruit pentru zborul intern catre Port Elizabeth.
Dupa cazare, vom avea restul zilei libera.

  • Cazare: Hotel The Marine Southern Sun 4* sau similar
  • Mese incluse: mic dejun

 

Varianta 2: CASCADA VICTORIA
Cei care au optat pentru pachetul Cascada Victoria vor lua zborul intern de la aeroportul Nelspruit catre Cascada Victoria pe partea din Zimbabwe, unde ne vom caza.
Putem explora imprejurimile pe cont propriu si apoi ne vom bucura de apusul de soare.

  • Cazare: PheZulu Guest Lodge sau similar 
  • Mese incluse: Mic dejun

 

OPTIONAL: Croaziera pe Raul Zambezi – cu bauturi incluse.
Veti incheia ziua intr-un mod relaxant, bucurandu-va de un apus spectaculos in cadrul unei croaziere pe Raul Zambezi – o experienta de neuitat!

Dupa micul dejun vom avea toata ziua la dispozitie pentru explorarea orasului pe cont propriu.

  • Cazare: Hotel The Marine Southern Sun 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

 

Varianta 2: CASCADA VICTORIA

Pentru cei care au ales sa viziteze Cascada Victoria, astazi ne bucuram de o zi plina de aventura.

Victoria Falls, una dintre cele 7 Minuni Naturale ale Lumii, este considerata cea mai mare cascada din lume dupa volumul de apa care se prabuseste.

Vizita are loc dimineata. Pe traseu vom face o oprire la celebrul „Marele Arbore”, unde putem realiza fotografii.

Continuam apoi explorarea alaturi de un ghid local, care ne va insoti prin padurea tropicala si ne va oferi informatii despre istoria cascadelor, precum si despre flora, fauna si viata salbatica din zona. La nevoie, vor fi puse la dispozitie pelerine de ploaie.

Seara ne intoarcem la cazare.

  • Cazare: PheZulu Guest Lodge sau similar 
  • Mese incluse: Mic dejun

 

ACTIVITATI OPTIONALE – Cascada Victoria:

  • Tur pe Insula Livingstone & Devil’s Pool
    O experienta unica, pentru cei mai curajosi, ce include acces pe Insula Livingstone si posibilitatea de a inota in faimoasa Devil’s Pool, una dintre cele mai spectaculoase piscine naturale din lume. Aflata chiar la marginea cascadei, aceasta experienta ofera o perspectiva incredibila asupra caderii de apa.
  • „Zborul Ingerilor” – tur cu elicopterul
    Survol de aproximativ 15 minute deasupra Cascadei Victoria, oferind o perspectiva panoramica asupra uneia dintre cele mai impresionante minuni naturale ale lumii.
    Activitatea se organizeaza la fata locului, in functie de timp si disponibilitate (tariful se achita local).

Dupa micul dejun vom avea toata ziua la dispozitie pentru explorarea orasului pe cont propriu.

  • Cazare: Hotel The Marine Southern Sun 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

 

Varianta 2: CASCADA VICTORIA

Dupa micul dejun si check-out, cei care au optat pentru excursia la Cascada Victoria vor fi transferati la aeroport pentru zborul intern Cascada Victoria – Johannesburg – Port Elizabeth, dupa care vor fi transferati la cazarea din Port Elizabeth
Restul zilei va fi libera pentru relaxare si activitati pe cont propriu.

  • Cazare: Hotel The Marine Southern Sun 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

Dupa micul dejun si check-out, pornim spre Tsitsikama.

De-a lungul coastei, intre Port Elizabeth si Tsitsikama, ne bucuram de peisaje spectaculoase, cu valuri puternice care se sparg de stancile abrupte. La sosire, exploram zona de varsare a Raului Storm, una dintre cele mai frumoase atractii din regiune.

Continuam apoi catre Knysna Heads, un punct de belvedere renumit de-a lungul Garden Route. Cele doua stanci impunatoare marcheaza intrarea in laguna Knysna si ofera privelisti impresionante asupra oceanului, lagunei si Muntilor Outeniqua.

La finalul zilei ajungem in Knysna, un oras pitoresc, inconjurat de paduri si construit in jurul unei lagune deosebite. Zona este protejata datorita biodiversitatii sale, fiind habitat pentru numeroase specii de pesti si pasari.

  • Cazare: Protea Quays 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

 

OPTIONAL: Vizita la Monkeyland Tsitsikama

Aflat in apropierea golfului Plettenberg, Monkeyland Tsitsikama este primul sanctuar din lume dedicat primatelor care traiesc in libertate.

Pe parcursul vizitei vom putea observa peste 550 de primate din diferite specii, precum maimute capucine, lemuri cu coada inelata, lemuri alb-negru, giboni sau maimute urlatoare.

Dupa micul dejun si check-out, pornim spre Cape Agulhas.

Prima oprire este in Mossel Bay, oras care ofera o adevarata intoarcere in timp, iar punctul nostru de atractie este Post Office Tree. Povestea spune ca, in anul 1501, un marinar portughez a cautat adapost in Mossel Bay in timpul unei furtuni si a lasat o relatare scrisa, cu o adresa, intr-o cizma veche. Mesajul a fost gasit de persoana careia ii era destinat, iar copacul a devenit astfel un oficiu postal – si astazi se mai pot trimite scrisori de la acel copac!

Pentru doritori avem o activitate optionala cu tiroliana deasupra oceanului.

Continuam apoi catre Cape Agulhas, cel mai sudic punct al continentului african si locul unde se intalnesc Oceanul Atlantic si Oceanul Indian. Zona ofera peisaje deosebite si este ideala pentru o plimbare relaxanta sau pentru observarea pasarilor.

La finalul zilei ajungem la cazare.

  • Cazare: Hotel Arniston 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

 

OPTIONAL: Tiroliana in Mossel Bay – admirati peisajul pe cea mai lunga tiroliana deasupra oceanului, cu o lungime de 1100 metri, la o viteza de pana la 80 km/h!

Dupa micul dejun si check-out, pornim spre Hermanus.

Hermanus este una dintre cele mai cunoscute destinatii de pe Ruta Cape Whale si un loc ideal pentru observarea balenelor direct de pe tarm (in special in perioada iunie–noiembrie, cand acestea migreaza spre aceste ape). Orasul pastreaza farmecul unui fost sat pescaresc, fiind in acelasi timp bine dezvoltat turistic, cu facilitati moderne si o atmosfera relaxanta, intre mare si munti.

De-a lungul anului, Hermanus gazduieste diverse evenimente dedicate sezonului balenelor, marcand perioada de imperechere si aparitia puilor.

Continuam apoi catre Stellenbosch, una dintre cele mai importante regiuni viticole din Africa de Sud, unde ne vom caza.

Restul zilei este liber pentru explorari pe cont propriu.

  • Cazare: Hotel Krige Stellenbosch 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

 

OPTIONAL: Scufundare cu rechini in Hermanus

Dis-de-dimineata, cei doritori pot participa la o experienta optionala de scufundare cu rechini, una dintre cele mai spectaculoase activitati din zona Cape Town.

Aceasta experienta ofera ocazia de a observa de aproape unul dintre cei mai impresionanti pradatori ai oceanului, intr-un cadru controlat si sigur. Este o activitate plina de adrenalina, in care vei putea privi de aproape rechinul alb si descoperi frumusetea acestor creaturi fascinante.

Astazi vom petrece o zi incantatoare in regiunile viticole din Paarl, Franschhoek si Stellenbosch.

Drumul Vinului este una dintre cele mai cunoscute atractii din Africa de Sud, un traseu renumit pentru vinurile sale de calitate si peisajele deosebite. Este o experienta ideala pentru iubitorii de vin si gastronomie locala.

Vom vizita o vinarie locala, unde vom avea parte de doua degustari de vinuri, insotite de selectie de branzeturi locale.

Continuam apoi catre Franschhoek, considerat capitala culinara a Africii de Sud, un oras cu influente franceze puternice, unde traditia vinului si a gastronomiei s-a pastrat de-a lungul secolelor.

Ne oprim la o podgorie din zona pentru un pranz-picnic cu specific local, intr-un cadru relaxant, inconjurati de podgorii si peisaje spectaculoase.

Drumul continua catre Stellenbosch, unul dintre cele mai vechi si pitoresti orase din Africa de Sud, renumit pentru arhitectura sa de inspiratie olandeza, strazile umbrite de stejari si vinurile apreciate la nivel international.

Seara continuam spre Cape Town, unde ne vom caza.

  • Cazare: Hotel Sky Cape Town 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun si pranz-picnic

Dupa micul dejun, ne intalnim cu ghidul local si pornim intr-un tur de oras in Cape Town.

Exploram principalele atractii ale orasului, incepand cu centrul istoric, unde vom vedea repere importante precum Parlamentul, Castelul Good Hope, cartierul colorat Bo-Kaap, District Six si Gradinile Companiei.

Facem o oprire si la piata locala Greenmarket Square, unde putem descoperi atmosfera autentica a orasului.

Continuam apoi cu una dintre cele mai emblematice atractii ale Africii de Sud – Table Mountain, de unde vom admira panorame spectaculoase asupra orasului si oceanului.

Turul continua cu vizita la Gradina Botanica Kirstenbosch, una dintre cele mai frumoase gradini botanice din lume, situata la poalele muntelui.

Incheiem ziua in zona V&A Waterfront, un loc animat, plin de restaurante, magazine si atmosfera locala.

Seara ne intoarcem la cazare.

  • Cazare: Hotel Sky Cape Town 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun

Astazi pornim intr-o excursie spectaculoasa de-a lungul Peninsulei Cape Point.

Traseul ne poarta prin golfurile pitoresti Camps Bay si Hout Bay, de unde, daca vremea ne permite, vom porni intr-o croaziera catre Seal Island, pentru a observa coloniile de foci si numeroase specii de pasari in habitatul lor natural.

Continuam apoi pe unul dintre cele mai frumoase drumuri de coasta din lume – Chapman’s Peak Drive – un traseu impresionant ce ofera privelisti spectaculoase asupra oceanului si stancilor abrupte, pana in zona Cape Point.

Pe parcurs ajungem la Boulders Beach, faimoasa pentru coloniile sale de pinguini africani, unul dintre cele mai indragite momente ale zilei.

Seara ne vom bucura de o experienta speciala la Restaurantul GOLD, unde vom participa la o scurta initiere in ritmurile tobelor djembe, urmata de o cina traditionala africana cu multiple feluri de mancare.

Atmosfera este completata de un spectacol live, cu muzica, dansuri si momente artistice inspirate din cultura africana.

La finalul serii, ne intoarcem la cazare.

  • Cazare: Hotel Sky Cape Town 4* sau similar
  • Mese incluse: Mic dejun, cina la Restaurantul GOLD

Dis de dimineata dupa micul dejun, suntem transferati la aeroportul din Cape Town pentru zborul spre Bucuresti.

  • Mese incluse: Mic dejun

Ajungem pe aeroportul Otopeni dupa miezul noptii.
Speram ca ati avut o vacanta minunata alaturi de echipa noastra si va asteptam cu drag si in alte circuite, marca Holiday Tour Mures!

Informatii Tarif:

Varianta 1: Pachet Circuit Africa de Sud: 4390 – 4090 EURO/pers

  • Pretul este exprimat in euro /persoana /sejur, cazare in camera dubla
  • suplimentul de camera single: 630 Euro

Varianta 2: Pachet Circuit Africa de Sud + Cascada Victoria: 51904890 EURO/pers

  • Pretul este exprimat in euro /persoana /sejur, cazare in camera dubla
  • suplimentul de camera single: 570 Euro

 

GRUP MINIM 15 pers. / GRUP MAXIM 23 pers.

– Daca numarul participantilor este mai mic de 15 persoane, tariful se va recalcula.

– Daca grupul nu atinge cel putin 10 persoane inscrise, agentia isi rezerva dreptul de a anula / reprogram circuitul, informand participantii cel tarziu cu 20 de zile inainte de plecare.

– De asemenea, in cazul unui grup mai mic, organizatorul isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi.

– Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot avea un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si pot fi supuse unor conditii diferite de anulare.

 

Observatii:
– Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei.
– Preturile se pot schimba in functie de disponibilitatea hotelurilor la data inscrierii.
– Pentru cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila, va vom oferi alternative similare.
– Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare, respecta normativele locale si este atribuita de ministerul de resort din Africa de Sud.

Varianta 1: Pachet Circuit Africa de Sud 

  • Bilet de avion: Otopeni –Johanesburg (cu 1 escala), Cape Town – Otopeni (cu 1 escala)
  • Zbor intern: Nelspruit – Port Elizabeth
  • Bagaj de mana si de cala
  • Toate taxele (inclusiv aeroport)
  • Transferuri si intrari la obiectivele mentionate in program
  • Cazare 13 nopti la hotelurile mentionate in program (sau similar)
  • Mese conform programului;
  • Ghid local vorbitor de limba Engleza;
  • Insotitor de grup din partea agentiei organizatoare Holiday Tour Mures.

 

Varianta 2: Pachet Circuit Africa de Sud + Cascada Victoria

  • Zbor international: Otopeni – Johanesburg (cu 1 escala), Cape Town – Otopeni (cu 1 escala);
  • Zbor intern: Nelspruit – Victoria Falls
  • Zbor  intern: Victoria Falls – Johannesburg – Port Elizabeth
  • Bagaj de mana si de cala
  • Toate taxele (inclusiv aeroport)
  • Transferuri si intrari la obiectivele mentionate in program
  • Cazare 13 nopti (11 nopti la hotelurile mentionate in program sau similar + 2 nopti la Cascada Victoria – Explorers Village sau similar)
  • Mese conform programului
  • Ghid local vorbitor de limba Engleza;
  • Insotitorul de grup din partea agentie va insoti grupul, daca se intruneste numarul minim de participanti.
  • Activitati optionale
  • Bauturile alcoolice si racoritoare.
  • Asigurarea medicala de calatorie si Asigurarea storno;
  • Taxa de Viza si formalitati de obtinere a vizei;
  • Taxele locale impuse de primariile oraselor vizitate (se achita personal, la receptia hotelului) DOAR DACA SE CERE;
  • Bacsisuri pentru prestatorii locali (soferi si ghizi): 5 EURO/persoana pe zi de activitati;
  • Early check-in, late check-out
  • Cheltuieli personale (produse din minibar, telefon, internet, seif, servicii curatatorie, etc.)

Activitati optionale in Africa de Sud:

  • Ukutula – plimbare cu leii: 65 Euro/pers.
  • Tirolina in Mossel Bay: 55 Euro/pers.
  • Scufundari cu rechinii: 175 Euro/pers.

 

Activitati optionale la Cascada Victoria:

  • Croaziera la apus de soare pe Raul Zambezi: 100 Euro/pers.
  • Zbor cu elicopterul – Zborul Ingerilor – zbor pitoresc peste cascade, aprox. 15min: 195 Euro/pers.
  • Livingstone Island tur – dupa-amiaza serveste ceaiul la inaltime /Aventura la Devil’s Pool (Cascada Victoria): 265 Euro/pers.

 

Inscrierea la excursiile optionale se va face pe baza unui formular online, pe care il vom trimite cu 15-45 de zile, inainte de data plecarii. Dupa completarea acestuia, se va factura un avans pentru rezervarea locurilor.

  1. Avans 1100 EURO/pers. LA INSCRIERE
  2. Transa a 2-a de 1400 EURO/pers. pana la data de 19 Septembrie 2026;
  3. Restul de plata pana la data de 28 Noiembrie 2026
  • Daca inscrierea intervine cu mai putin de 50 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
  • In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
  • Pretul este exprimat in EUR pentru 1 adult- loc in camera DBL / program complet conform descrierii din continutul itinerarului si include toate serviciile la sol mentionate in program si zborurile internationale specificate.
  • Tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in oferta.
  • Itinerarul si/sau perioada se pot modifica in functie de factori obiectivi care tin de conditiile de calatorie in perioada mentionata in itinerar.

 

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI

  • 100% penalizare din pretul achitat la data renuntarii.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, inclusiv in cazul infectarii cu SARS-COV2, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.

In cazul neobţinerii vizei, se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei.

  • Oras de plecare: Bucuresti

LH4099 17IAN Otopeni – Frankfurt 14:50 -16:25
LH 572 17IAN Frankfurt – Johannesburg 22:00 – 09:30 +1
LH 575 31IAN Cape Town – Munchen 09:30 – 19:45
LH4138 31IAN Munchen – Otopeni 22:05 – 01:05+1

 

* Sunt mentionate orele locale
* Orarul de zbor sunt informative si se poate modifica fara notificari prealabile, de catre compania aeriana, cu pana la 7 zile inainte de plecare.
* Biletele de avion sunt rezervate in sistem “de grup”, care impune anumite limitari in privinta check-in-ului online, cat si upgrade de la clasa Economy.
* Cu aprox. 7 zile inainte de plecare se poate solicita upgrade pentru loc, in limita disponibilitatii si in termenii companiei aeriene. Va rugam solicitati oferta.

AFRICA DE SUD

Incepand cu data de 3 septembrie 2025, cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a intra pe teritoriul acestui stat pentru sederi care nu depasesc 90 de zile, inclusiv data intrarii si data iesirii din Africa de Sud. Intrarea pe teritoriul acestui stat este permisa cu pasaportul electronic, care trebuie sa aiba o valabilitate de minimum 30 de zile de la data planificata a iesirii de pe teritoriul Africii de Sud si sa dispuna de cel putin doua file neutilizate (albe).

Pentru mai multe detalii va rugam sa accesati site-ul MEA.

 

ZIMBABWE

Cetatenii romani au nevoie de viza pentru a intra in Zimbabwe. Viza poate fi obtinuta online pe portalul https://www.evisa.gov.zw sau la frontiera.

La data intrarii in tara, pasaportul trebuie sa fie valabil cel putin 6 luni si sa contina cel putin 3 pagini libere.

La sosire trebuie sa completati un „formular de sosire”, in care sa mentionati scopul deplasarii si adresa/adresele la care veti locui.

Viza de vacanta (Holiday Visa) este eliberata strainilor care intra temporar in Zimbabwe pentru turism, vizita particulara sau in alte scopuri private.

Documentele necesare pentru obtinerea vizei sunt urmatoarele:

aplicatia de viza;
fotografie tip pasaport;
scanarea paginii cu date bio a pasaportului;
dovada resedintei gazdei (unde este cazul);
adresa la destinatie;
viza anterioara pentru Zimbabwe (atasati o copie, daca este cazul).

Pentru mai multe detalii va rugam sa accesati site-ul MEA.

Referitor la zbor!
  • Tarifele aferente zborurilor sunt calculate pentru clasa economic, si includ taxele de aeroport.
  • Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna Martie 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
Referitor la cazare!
  • Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei. In cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila va vom oferi alternative similare.
  • Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de catre ministerul de resort ale tarilor respective si ca atare, respecta normativele locale.
  • Insotitorul de grup poate modifica programul circuitului pe zile, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice, in functie de anumite conditii obiective (conditii meteo nefavorabile, etc.), dar fara a se afecta structura generala a programului. Holiday Tour Mures nu este responsabila de eventualele modificari ale zilelor sau ale orarului zborurilor, operate de companiile aeriene si nici pentru eventualele modificari ale programului survenite datorita acestora.
Agentia
  • Agentia noastra nu poate fi facuta raspunzatoare de modificarea programului turistic, cand aceasta se datoreaza unor cauze de forta majora sau unor imprejurari pe care nici Agentia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroport sau de program, datorate miscarilor politice, grevelor, calamitatilor naturale, inclusiv pandemia Covid19 etc). In aceste cazuri agentia va depune toate eforturile pentru depasirea situatiilor ivite, dar nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente. Holiday Tour Mures nu este raspunzatoare pentru situatiile in care autoritatile vamale sau aeroportuare refuza imbarcarea Turistului sau nu ii acorda acestuia permisiunea de intrare sau de iesire dintr-o tara si nu i se pot imputa
  • Agentiei sumele generate de aceasta situatie.
  • Holiday Tour Mures nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale ale turistului (indiferent de cauza).
Copii
  • Copiii sub 18 ani care calatoresc singuri sau doar cu unul dintre parinti, vor trebui sa prezinte autoritatilor vamale acordul ambilor parinti sau al celui care nu-i insoteste (dupa caz), autentificat la notariat.
  • Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro; Persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
In caz de refuz
  • Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
  • Distribuirea camerelor la hotel se face la receptie si orice problema legata de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre client direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. ASIGURAREA MEDICALA DE CALATORIE nu este inclusa; avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii, independent de vointa agentiei (cum ar fi: limitari ale capacitatii de transport in autocar, restrictii de vizitare pentru unele atractii turistice, masuri suplimentare de igiena si control al starii de sanitate, formalitati vamale).
  • Hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
  • Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
  • In ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
Single
  • Persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
  • Agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
  • Agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
  • In situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
  • Conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
  • Conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
  • Politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
Bagaje
  • Agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
Excursii optionale
Excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente si tipsurile acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza; Oferta a fost calculata pe baza paritatii euro/dolar valabile in luna Martie 2026; in situatia modificarii cu mai mult de 3% a acestei paritati, agentia isi rezerva dreptul de a modifica atat pretul excursiei, cat si pretul excursiilor optionale; In situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului; Nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie; Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
Rezerva acuma vacanta!

Register Now!

Join the SetSail community today & set up a free account.