Skip to main content
21 august 2026
Thailanda
7 min de citit

De ce ne-am intoarce oricand in Thailanda: Aventura noastra la capatul lumii cu un copil de 10 ani

Pentru ca Thailanda nu este doar o alta destinatie de pe o lista, este o stare de spirit care creeaza dependenta!

Sunt zile in care, desi ne bucuram de soare acasa, gandul ne fuge tot la plajele exotice din Thailanda. Din perspectiva mea, ca reprezentant Holiday Tour Mures, recomand Thailanda aproape in fiecare zi. Dar, din perspectiva mea de turista si mama, o recomand din toata inima pentru ca am testat-o si stiu cat este de frumoasa.

Am fost acolo, la capatul lumii, alaturi de familie, copilul de 10 ani, o gasca minunata de prieteni si cativa colegi din agentie! Ba chiar ne-am intalnit si cu un alt grup de-al nostru care era deja acolo de cateva zile. O vacanta pe cinste!

Recunosc, am avut ceva emotii inainte de plecare: zborul lung, mancarea necunoscuta, un fus orar complet diferit … Dar odata ajunsi acolo, am inteles cu totii ca Thailanda este o destinatie incredibil de primitoare, accesibila si organizata, iar drumul — oricat de lung pare pe harta — merita fiecare minut. Am zburat cu Qatar Airways, avand o escala relaxanta in Doha. Asadar, oaza tropicala „The Orchard” din aeroport a fost o adevarata placere de descoperit pentru toti, un loc minunat care a prevestit o calatorie frumoasa si ne-a facut sa incepem aventura cu dreptul!

Marea dilema a toamnei: cum pastram relaxarea?

Vara la noi se apropie incet de sfarsit. In curand incepe scoala si reintram in rutina zilnica. Dar exact acesta este momentul potrivit sa te reorganizezi si sa rezervi din timp vacanta de toamna. Fiind in plin sezon, locurile si biletele se epuizeaza rapid, iar cine actioneaza acum, prinde cele mai bune variante.

Iar daca te intrebi cum a fost cu un copil dupa un zbor lung: s-a adaptat imediat! Cand ai nisip fin ca pudra, care scartaie atat de fain sub picioare la fiecare pas, valuri spumoase, ape turcoaz si distractie cat cuprinde, totul devine extrem de usor! Ne-am petrecut ore intregi adunand scoici colorate de pe plaja, admirand stele de mare si construind castele de nisip.

  • Marele secret al unei vacanțe reușite: Un grup organizat, fără griji.
    Tocmai pentru ca nu voiam batai de cap in vacanta, am ales un pachet de grup, cu insotitor. A fost cea mai buna decizie pentru noi si prietenii nostri! Fara grija organizarii, a transferurilor sau a excursiilor, ai mai multa energie sa te bucuri de momentele alaturi de familie sau de cei dragi. In plus, atmosfera dintr-un astfel de grup este extrem de faina si prietenoasa — pana la final, ajungi sa te simti ca intr-o mica familie de calatori.

De ce Phuket ramane o alegere aparte?

Phuket este cea mai mare insula a Thailandei si reuseste ceva ce putine locuri din lume fac: combina perfect relaxarea la plaja cu aventura, gastronomia si atmosfera tropicala. Nu trebuie sa alegi intre „vacanta de odihna” si „vacanta cu de toate”, aici le ai pe amandoua.

Ne-am bucurat de o cazare foarte bine amplasata, Patong Resort, la doi pasi de plaja, magazine si terase. Serile erau libere si flexibile: uneori alegeam o cina relaxanta la un restaurant cu o panorama superba, cum a fost celebrul No. 6 Restaurant up the hill, alteori ne bucuram de ceva rapid si plin de savoare de la tarabele de street food din piata Banzan, cu cele mai proaspete preparate locale. Dupa cina, ne plimbam pe stradutele din statiunea Patong sau pe animata strada Bangla, iar domnii din grup s-au bucurat chiar si de un spectacol autentic de Muay Thai!

Iar mancarea? O adevarata incantare in fiecare zi! Daca vrei sa descoperi gustul autentic thailandez, cel mai usor este sa experimentezi street food-ul. In plus, in orice ora din zi te poti racori cu un pahar de fructe delicioase! Bucataria thailandeza are un echilibru rar intre dulce, acru, picant si sarat care te cucereste pe loc.

Aromele Thailandei: Ce merita incercat macar o data

Preparatele thailandeze sunt o adevarata explozie de arome. Iata felurile principale pe care merita sa le incerci macar o data:

Pad Kra Pao — carne tocata sotata cu busuioc thailandez si ardei iute, servita cu orez si ou ochi.

Pad Thai — taitei de orez sotati cu creveti sau pui, ou, arahide si lime, preparatul simbol al Thailandei.

Tom Yum Goong — supa acrisor-picanta cu creveti, lemongrass si lapte de cocos, un adevarat rasfat pentru papilele gustative

Green curry (Gaeng Keow Wan) — curry verde cremos si picant, de obicei cu pui sau vita.

Som Tum — salata racoritoare de papaya verde, rasa fin, acrisoara si picanta.

Iar la capitolul fructe si deserturi, pregateste-te pentru rasfat:

Thai coconut ice cream — inghetata de cocos servita chiar in coaja de cocos, perfecta dupa o zi la plaja.

Mango — atat de bun incat a devenit suvenirul cerut expres de cei de acasa: „mango to go!” 🥭

Baby ananas — zemos si extrem de dulce.

Mango sticky rice — celebrul desert cu orez lipicios, lapte de cocos si felii de mango proaspat.

Roti thailandez — clatita subtire, crocanta, cu diverse umpluturi dulci.

Excursii optionale: O explozie de aventura si rasete

Daca ar fi sa descriu excursiile noastre intr-un singur cuvant, acela ar fi SUPER-DISTRACTIE! Phuket are un relief spectaculos care face posibile activitati pe care nu le gasesti oriunde, iar noi le-am incercat pe toate, cu mic, cu mare.

Ne-am urcat pe ATV-uri, ne-am dat cu tiroliana si am trait momente emotionante la plimbarea cu elefantii. Am hranit maimute jucause si pasari rinocer, iar vizita pe celebra Insula a lui James Bond ne-a oferit decorul pentru cele mai tari poze de vacanta! Pe apa, aventura a fost la ea acasa: plimbari relaxante cu caiacul prin grote, sarituri de pe barca in apele turcoaz si un rafting de neuitat, unde am ras cu totii si ne-am racorit de minune!

Iar dupa atata adrenalina, ne gaseam echilibrul in vizitele la templele locale (momente profunde de liniste, pace si contemplare), urmate neaparat de un masaj thailandez traditional, cel mai bun remediu local pentru relaxare si resetare completa dupa atata miscare.

Oricare ar fi activitatea pe care o alegi, un lucru este sigur: la final, nu mai stii cine s-a distrat mai tare, adultii sau copiii!

Recomandarea mea (Georgiana – Holiday Tour Mures) 💭

Daca ai emotii legate de drumul lung, de fusul orar sau de cum se va adapta copilul ori partenerul tau, nu lasa aceste griji sa te opreasca. Cheia unei vacante reusite este alegerea unui pachet complet de grup, cu insotitor.

Cineva din echipa noastra este alaturi de tine pe tot parcursul vacantei, oferindu-ti suport permanent la fiecare pas. Noi ne ocupam de absolut toate detaliile si de logistica (de la bilete de avion si cazari, pana la transferuri si organizarea activitatilor), pentru ca tu sa te simti in deplina siguranta si sa ai o singura misiune: sa te relaxezi si sa aduni amintiri.

📅 Momentul perfect: Plecare direct din Cluj!

Anul acesta, plecarea noastra spre Phuket este programata pe 22 octombrie 2026 >> (Sejur THAILANDA: Vacanța exotică în Phuket aproape de startul vacantei de toamna a copiilor! Practic, transformi vacanta lor intr-o super-aventura la capatul lumii, fara sa afectezi deloc ritmul scolii.

O oportunitate impecabila pe care nu ai motive sa o ratezi! ✈️🌴

Cu drag,
Georgiana – Lumea este mai aproape decat crezi!

P.S. Nu uita sa ne urmaresti canalele sociale pentru a fi la curent cu toate noutatile, ofertele speciale si povestile calatoare!

#HolidayTourMures #VacantaIncepeCuNoi #CircuitThailanda #Vacantadetoamna #vacantacopiilor #thailandacuinsotitordegrup #CalatoresteCuIncredere

Echipa Holiday Tour Mureș
Jurnal de călătorie · povestim din circuitele noastre
Distribuie: